spot_img
Altele
    AcasăEconomicAngajaţi din CEO, cercetaţi disciplinar

    Angajaţi din CEO, cercetaţi disciplinar

    Mai mulţi salariaţi din cadrul Minprest riscă să rămână fără locurile de muncă avute, aceştia fiind cercetaţi disciplinar de comisia constituită. Conducerea unităţii a precizat că angajaţii în cauză sunt cercetaţi şi de organele de poliţie, fiind suspectaţi de săvârşirea unui furt.

    Comisia de disciplină din cadrul Minprest nu se poate plânge de lipsă de activitate. Lunar, în atenţia membrilor comisiei intră noi şi noi angajaţi. Un caz a fost înregistrat recent după ce mai mulţi angajaţi ce lucrau la demolarea unei case au fost reclamaţi de proprietar că ar fi sustras obiecte din imobil. „De când mă aflu la conducerea acestei unităţi, nu ştiu dacă a trecut vreo lună fără ca vreun angajat să fie cercetat disciplinar. Spre exemplu, luna trecută o echipă ce executa lucrări de demolare în zona Rovinari a sustras obiecte din casa respectivă. Acum, persoanele în cauză sunt cercetate disciplinar”, a declarat şeful Minprest, Gabriel Giorgi. Acesta a precizat că cel mai sigur se va ajunge la desfacerea contractului de muncă, avut de angajaţii în cauză cu unitatea de prestări servicii. Fapta în sine nu este singura săvârşită de angajaţi din cadrul Minprest, alţi salariaţi fiind cercetaţi însă pentru fapte asemănătoare, ca şi gravitate.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: