spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicApreciere uşoară a leului

    Apreciere uşoară a leului

    După trei şedinţe consecutive în care cursul euro s-a aflat peste pragul de 4,44 lei, ieri leul a cunoscut o uşoară apreciere, în ton cu celelalte monede din regiune.

    Media euro a scăzut de la 4,4412 la 4,4347 lei, după ce deschiderea şedinţei s-a realizat la maximul ei de 4,4390 lei, nivel apropiat de cel de la închiderea de vineri. Reducerea aversiunii faţă de risc pe pieţele internaţionale şi creşterea plasamentelor în monede care oferă randamente mai ridicate decât euro, au adus o scădere a cotaţiilor până la un minim de 4,43 lei. La ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4280 – 4,4310 lei. Aprecierea faţă de euro a adus dolarului american o creştere de la 3,5697 la 3,5758 lei. În schimb, francul elveţian a coborât de la 3,6935 la 3,6877 lei. Monedele din regiune cunoşteau, la rândul lor, aprecieri faţă de euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,194 – 4,204 zloţi iar cea maghiară la 304,3 – 304,8 forinţi. Moneda unică continuă să se afle sub presiune, după declaraţiile recente ale preşedintelui BCE, Mario Draghi, care aminteau posibilitatea ca politica monetară a acesteia să devină şi mai relaxantă în anii următori. În aceste condiţii, euro se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,2360 şi 1,2414 dolari, aproape de minimul ultimelor 27 de luni, de 1,2358 dolari. Uşoara revenire peste pragul de 1,24 dolari s-a datorat publicării indicelui german Ifo, care măsoară moralul întreprinzătorilor din Germania, care a înregistrat o creştere, după şase luni consecutive de scădere. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie între 1,2402 şi 1,2415 dolari iar uncia de aur cu aceeaşi scadenţă între 1.194 şi 1.196 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: