spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicBălăşoiu renunţă la şefia CEO

    Bălăşoiu renunţă la şefia CEO

    Constantin Bălăşoiu şi-a anunţat demisia din funcţia de director general al Complexului Energetic Oltenia (CEO), începând cu 1 octombrie. Alături de acesta au acceptat să demisioneze de la aceeaşi dată Veronica Nica, directorul Diviziei Financiare şi Alecu Sorin, şeful Diviziei Strategii Dezvoltare. Toţi trei au fost membri ai Directoratului din CEO.

    Demisia anticipată a lui Bălăşoiu vine la doar câteva zile după ce Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, i-a cerut insistent acestuia să plece de la conducerea CEO. Surse din compania energetică susţin că Bălăşoiu şi-a anunţat retragerea din funcţie la sfârşitul şedinţei Consiliului de Supraveghere, organizată ieri, la Turceni. Interesant este că, potrivit aceloraşi surse, reprezentanţii Fondului Proprietatea au încercat să îl convingă pe Bălăşoiu să rămână în continuare în fruntea CEO împreună cu Veronica Nica şi Alecu Sorin. Constantin Bălăşoiu şi-a motivat actul decizional plângându-se de presiunile politice din ultima vreme. Persoane apropiate acestuia spun că vestea demisiei lui Bălăşoiu a căzut ca un trăsnet asupra lui Marin Condescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie. Se cunoaşte faptul că între şeful CEO şi sindicalistul Condescu s-a format o strânsă legătură, aceştia fiind acuzaţi de mai mulţi politicieni că au chiar şi afaceri împreună în minerit şi energie. Constantin Bălăşoiu a fost numit directorul general executiv al Complexului Energetic Oltenia la începutul lunii iunie de către ministrul Economiei al Guvernului PD-L. Mandatul lui Bălăşoiu era valabil patru luni, până la 1 octombrie, după care Guvernul trebuia să aplice un management privat la companie.

    Demisia, comentată

    Deputatul PD-L, Severus Militaru, consideră că plecarea lui Constantin Bălăşoiu de la conducerea CEO este o pierdere pentru companie. „Eu cred că este o pierdere pentru Complexul Energetic. Dacă ea se dovedeşte a fi adevărată înseamnă că acest om are caracter şi nu a fost de acord cu presiunile politice la care a fost supus în ultima perioadă de către cei din conducerea USL”, a mai spus Severus Militaru, deputat democrat-liberal. Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, s-a declarat surprins de decizia luată de Bălăşoiu. Liberalul şef consideră că Ministrul Economiei va trebui urgent să numească un director interimar pentru că CEO este o companie importantă pe piaţa de energie. „Este de bun augur demisia lui Bălăşoiu de la o astfel de companie. Cred că Ministerul Economiei trebuie să decidă urgent o altă conducere pentru că, în primul rând, este o companie strategică şi, în al doilea rând, este o companie care ne vizează pe noi, cei din judeţul Gorj, ca aceasta să funcţioneze bine”, a precizat Dian Popescu. Şi prim-vicepreşedintele PD-L Gorj, Dan Vâlceanu, a comentat demisia lui Constantin Bălăşoiu de la conducerea Complexului Energetic Oltenia. „Mă declar surprins pentru că în ultimele zile nimic nu anunţa acest lucru. E un lucru grav că politicul interferează atât de brutal în activitatea unei companii strategice pentru România şi mi-aş dori să nu îşi dea demisia”, a vorbit Dan Vâlceanu despre posibila demisia a lui Constantin Bălăşoiu din fruntea Complexului Energetic Oltenia. Aseară, după orele 17:00, pe site-ul CEO a apărut următorul comunicat de presă: „În cadrul şedinţei Consiliului de Supraveghere din data de 12 septembrie 2012 o parte din membrii Directoratului au informat Consiliul de Supraveghere că data de 30 septembrie 2012 este termenul limită al contractului de mandat. În mod unilateral aceştia şi-au manifestat intenţia de a nu mai face parte din Directoratul CEO începând cu data de 1 octombrie 2012. Precizăm că nu se invocă demisia, fiind doar o expirare a termenului de mandatare”, se arată în comunicatul de presă remis de instituţie.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: