spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicBanii CEO, daţi pe certificatele de CO2

    Banii CEO, daţi pe certificatele de CO2

    Complexul Energetic Oltenia va trebui să investească, până la începutul lunii aprilie, aproximativ 60 milioane de lei în certificatele de dioxid de carbon. Deputatul Mihai Weber a declarat că se vor urgenta discuţiile la nivel ministerial pentru ca uzinele de termoficare să achite din sumele fabuloase datorate colosului energetic, pentru cărbunele livrat.

    Întâlnirea parlamentarilor gorjeni cu şefii din CE Oltenia începe să dea roade! După o săptămână de la şedinţa organizată la Divizia Minieră, deputatul Mihai Weber a trecut deja la fapte, după cum a declarat, în special pe marginea promisiunilor făcute şi care i-au revenit ca şi temă de casă. Până în prezent, acesta a purtat discuţii cu europarlamentarul social-democrat Mircea Paşcu, care se va întâlni săptămâna viitoare cu o delegaţie a CE Oltenia. La ora actuală, CE Oltenia se confruntă cu mari probleme pe linia achiziţionării certificatelor de dioxid de carbon, termenul limită fiind începutul lunii aprilie. În acest sens, deputatul Mihai Weber susţine că pe parcursul acestei săptămâni se vor purta discuţii la nivelul ministerelor implicate, încât colosul energetic să-şi poată încasa din miile de miliarde datorate de uzinele de termoficare din ţară, pentru cărbunele livrat. În acest sens, Weber a declarat că: „situaţia nu este una foarte bună. Trebuie purtate discuţii pentru încasarea acestor bani, banii vor trebui achitaţi cât mai repede, încât până la sfârşitul lunii să se treacă la achiziţionarea certificatelor de dioxid de carbon. Până pe 15 martie trebuie făcut rost de aceşti bani”. Până la 31 martie, CE Oltenia trebuie să investească aproximativ 60 de milioane de lei în certificatele de dioxid de carbon, în caz contrar urmând a fi declanşată procedura de infringement, iar statul român sancţionat. Anii precedenţi au fost şi ei unii dificili pentru companie, în condiţiile în care, în 2013, CE Oltenia a trebuit să achiziţioneze certificate în valoare de 216,5 milioane de lei, iar pentru 2014, în cuantum de 140 milioane de euro.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: