spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicUMC Berbeşti la un pas de CET Govora

    UMC Berbeşti la un pas de CET Govora

    Departamentul Energiei nu a renunţat la transferul celor două cariere la RAAN şi Cet Govora! Conform informaţiilor obţinute se lucrează la o iniţiativă legislativă, semnată şi de deputatul PSD Gorj, Vasile Popeangă, prin care Guvernul să-şi însuşească această propunere de modificare a actului normativ în lege.

    Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, se află la Bucureşti pentru a discuta cu oficialii de la Departamentul Energiei cu privire la urgentarea transferului UMC Berbeşti în subordinea Cet Govora. Conform unor surse, în momentul de faţă, se urmăreşte trecerea UMC Berbeşti şi a UMC Husnicioara în subordinea Cet Govora, respectiv RAAN, prin iniţierea unui act normativ, respectiv a unei legi. Practic, în urma finalizării acestei iniţiative, semnată şi de deputatul PSD, Vasile Popeangă, Guvernul îşi va însuşi această propunere de modificare a actului normativ în lege. Pe de altă parte, sunt voci în administraţie care susţin că situaţia nu este chiar atât de uşoară. Astfel, pentru proiectul de transfer al UMC Berbeşti se aşteaptă publicarea în dezbatere publică a unui act normativ referitor la reglementarea transferului de active de la UMC Berbeşti, la Cet Govora. În ceea ce priveşte situaţia de la UMC Husnicioara, aici lucrurile sunt mult mai complicate, şi asta ca urmare a faptului că RAAN –ul este în insolvenţă şi astfel de proceduri de transfer sunt interzise din punct de vedere juridic. Indiferent de paşii ce ar trebui parcurşi pentru realizarea transferului, cert este faptul că minerii de la cele două cariere nu-şi doresc acest lucru, ei fiind interesaţi să rămână în continuare angajaţi la CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: