spot_img
Altele
    AcasăEconomicVor Cariera Berbeşti, dar şi bani în schimb

    Vor Cariera Berbeşti, dar şi bani în schimb

    Externalizarea Carierei Berbeşti este în stand-by şi asta ca urmare a faptului că discuţiile dintre conducerea CE Oltenia şi autorităţile de la Vâlcea, respectiv de la CET Govora, s-au blocat. Partenerii din Vâlcea cer Complexului Oltenia Cariera Berbeşti, dar şi bani în schimb.

    Sfârşitul de an a fost catalogat de administraţia CE Oltenia ca fiind cel în care UMC Berbeşti urma să fie externalizată, uzina de termoficare Govora datorând către compania energetică sume importante de bani pentru cărbunele livrat. În ciuda discuţiilor purtate, însă, între cei din Vâlcea şi şefii CE Oltenia, s-a ajuns la un punct de blocaj. Şeful Diviziei Energetice, Aurel Medinţu, a declarat că autorităţile din Vâlcea au impus conducerii CE Oltenia condiţii de neacceptat, în sensul că vor să preia Berbeştiul fără creanţe. „Să vedem ce se va întâmpla în următoarea perioadă pentru că discuţiile acestea cu preluarea Carierei Berbeşti sunt blocate. Directorul general este la Bucureşti şi pentru această treabă. Condiţiile puse de ei, la ultimele discuţii, au fost total inacceptabile. Ei au făcut o analiză şi au spus că afacerea este rentabilă dacă preiau Cariera Berbeşti, să nu ne dea creanţele şi să le dam şi bani. Totul este păgubos şi inacceptabil!”, a explicat şeful Diviziei Miniere, Aurel Medinţu. Conducerea CE Oltenia recuperează greu banii pe cărbunele livrat către CET Govora. Unitatea de termoficare angajându-se să achite datoria eşalonat, valoarea acestora fiind de peste 2000 miliarde lei vechi. Reprezentanţii actualului Guvern au declarat că una din variante priveşte ştergerea datoriilor avute la CE Oltenia de anumite unităţi economice, însă pentru asta este nevoie de acordul Comisiei Europene.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: