spot_img
17 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 8, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Oltenia, listată pe bursă

    CE Oltenia, listată pe bursă

    Ministrul Economiei Daniel Chiţoiu a declarat, la începutul discuţiilor dintre autorităţi şi reprezentanţii misiunii Fondului Monetar la Bucureşti, că CE Oltenia şi Hunedoara vor fi listate pe bursă în luna septembrie. Conform rtv.net, FMI a agreat în discuţiile cu autorităţile române decalarea calendarului de privatizări la companiile de stat, dar şi o serie de măsuri pentru stimularea creării de noi locuri de muncă.

    „Ne-am mai asumat ca până la sfârşitul lunii septembrie şi respectiv sfârşitul lunii august să avem managementul profesionist implementat la Electrica Furnizare, la Complexul Energetic Oltenia, şi de asemenea pentru companiile Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Transgaz şi Romgaz să avem implementat managementul profesionist până la sfârşitul anului”, a declarat Daniel Chiţoiu, Ministrul Economiei. În ceea ce priveşte Hidroelectrica, această companie va avea şi management privat, şi listare. „Sper ca Hidroelectrica să iasă din insolvenţă la sfârşitul lunii septembrie”, a precizat Chiţoiu, conform Hotnews. Pe 5 iulie, Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, declara că „încercăm să urgentăm procedurile de privatizare majoritară şi la alte companii din domeniul energetic, respectiv Complexul Energetic Oltenia, înfiinţat în luna mai, Complexul Energetic Hunedoara, pe care îl înfiinţăm în această lună, Elcen Bucureşti-filială a Termoelectrica, care înregistrează unele dintre cele mai mari arierate atât în raport cu alte companii, cât şi cu bugetul de stat, dar şi din punct de vedere al creanţelor pe care le are de încasat”. Atunci, în urma răspunsului solicitat, pe baza LG 544, directorul general, Constantin Bălăşoiu, a declarat scris: „cu privire la declaraţia dată de Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, privind forma de privatizare a Complexului Energetic Oltenia, vă comunicăm că pentru finanţarea obiectivelor mari de investiţii şi în conformitate cu cele prevăzute în Scrisoarea de Intenţie adresată de Guvernul României Fondului Monetar Internaţional, având în vedere strategia pe termen mediu şi lung a societăţii, considerăm că majorarea de capital prin emisiune de acţiuni noi, poate fi o soluţie viabilă”. Referitor la majorarea de capital, surse din CE Oltenia au precizat că acest lucru nu înseamnă decât că se scot pe piaţă pachete noi de acţiuni, dar nu din cele existente, prin atragere de capital. Conform informaţiilor primite din interiorul CE Oltenia, statul va rămâne acţionar majoritar, însă, se vor crea în plus pachete de acţiuni.

    Golea: „Statul va rămâne majoritar”

    Conform declaraţiilor date la începutul lunii august, preşedintele Sindicatului Minerul Rovinari Pinoasa, Marin Golea spunea că „există în statutul CE Oltenia o prevedere prin care va fi scos pe bursă un pachet de acţiuni de minim 15%, dar cu atragere de capital, emisiune în plus faţă de cele existente. Banii vor fi folosiţi pentru co-finanţarea coparticipării la investiţia de la noul grup energetic. Statul va rămâne majoritar”. Acesta a mai declarat că scoaterea pe bursă a pachetului de acţiuni se va realiza în urma unui audit, realizat de o firmă specializată, pe baza mandatului dat de Ministerul Economiei.

    Ruseţ: „Nu cred în privatizare minoritară”

    Contactat telefonic, preşedintele PDL Gorj, Ion Ruşeţ, a declarat că nu crede într-o privatizare minoritară şi asta pentru că, chiar dacă se va începe aşa se va ajunge la o privatizare majoritară. „Având în vedere strategia pe care o au şi acţiunile din ultima perioadă, spre exemplu Hidroelectrica, acum urmează CE Oltenia. Aceasta este strategia şi dacă lucrurile nu merg bine pentru ei în noiembrie şi electoratul îi va sancţiona, ei să aibă totul pregătit. Deci face parte dintr-un plan diabolic. Se doreşte o privatizare rapidă pentru a se avea un profit maxim pentru un grup de putere”, a declarat liderul Ion Ruşeţ. Conducerea USL Gorj nu a putut fi contactată telefonic, însă trebuie reamintit faptul că la lansarea Strategiei USL, actualul premier Victor Ponta spunea că este de acord cu o privatizare pe pachet minoritar şi nu majoritar a CE Oltenia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: