spot_img
Altele
    AcasăEconomic"Ceaţă" în Complexul Oltenia

    „Ceaţă” în Complexul Oltenia

    Secretarul de stat Claudiu Stafie nu a ştiut să explice motivele pentru care, la nivel ministerial, nu se urgentează înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia. Printre bâjbâieli, acesta a reuşit să spună că „memorandumul este transmis la Guvern spre analiză şi decizie. Atunci când premierul va avea toate informările şi elementele încât să introducă memorandumul spre aprobare, atunci va fi introdus”. Cu alte cuvinte, Stafie a declarat că este decizia Guvernului dacă analiza se va aproba şi când anume se va întâmpla acest lucru.

    În prezent, nici unul din parlamentarii judeţului nu ştiu care sunt motivele pentru care nici până în prezent nu s-a luat o decizie clară legată de înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia. Chiar şi pentru secretarul de stat Claudiu Stafie, prezent la Complexul Turceni, întrebările adresate pe marginea acestui subiect s-au dovedit a fi grele, dacă nu încuietoare. Acesta a precizat că memorandumul privind înfiinţarea Complexului Energetic Oltenia nu trebuia să se afle săptămâna trecută în şedinţa de Guvern. „Memorandumul este transmis la Guvern spre analiză şi decizie şi când premierul va avea toate informările şi elementele încât să dea documentul spre aprobare, atunci va fi introdus”, a mai precizat pentru Acces Tv, secretarul de stat Claudiu Stafie. Una peste alta, Stafie a reuşit totuşi să spună, cu greu, că „trebuie luată această decizie politică şi ştiţi că decizia iniţială a fost de înfiinţare a celor două companii Electra şi Hidroenergetica. A fost o decizie aprobată şi de CSAT şi atunci trebuie urmate aceste proceduri”. Fără a explica concret despre ce proceduri este vorba, secretarul de stat, mai exact reprezentantul Ministerului Economiei şi-a continuat declaraţia specificând faptul că „atunci când proiectele de înfiinţare a Electra au fost blocate în instanţă, am spus şi în discuţia cu FMI că vom căuta soluţii alternative pentru funcţionarea optimă. Această analiză este pe masa Guvernului, e decizia Guvernului dacă va ieşi aprobată şi când va ieşi”. Declaraţii importante, având în vedere că în prezent toată lumea dă din umeri, în semn că nu ştie ce se mai întâmplă pe la Ministerul Economiei.

    Condescu: „CSAT trebuie să anuleze proiectul Electra”

    Singurul care a reuşit să clarifice cât de cât starea de confuzie ce planează tot mai mult în proiectul privind Complexul Oltenia a fost preşedintele FNME Marin Condescu. Prezent la CE Turceni, la inaugurarea staţiei de desulfurare, preşedintele FNME Marin Condescu a accentuat gravitatea situaţiei în care se află la momentul actual sistemul minier şi energetic. Cu privire la înfiinţarea Complexului Oltenia, Marin Condescu a precizat că la ultima negociere avută cu Ministrul Economiei Ion Ariton, stadiul discuţiei a fost adus până în punctul în care „CSAT trebuia să anuleze actul normativ de înfiinţare a Electra şi să constate o nouă construcţie, Complexul Oltenia”. Din punctul de vedere al lui Condescu, în Complexul Oltenia se poate vorbi de orice fel de management. Surse apropiate Ministrului Economiei Ion Ariton au precizat faptul că în momentul în care va avea loc şedinţa CSAT va trebui revocată hotărârea privind înfiinţarea Companiei Electra, pe motiv că este o problemă de strategie naţională. În ceea ce-l priveşte pe deputatul PDL Severus Militaru acesta a declarat că tot ceea ce poate face este intensificarea eforturilor spre înfiinţarea Complexului Oltenia. Nemulţumit de pasivitatea actualului Guvern este şi vicepreşedintele USMO Gheorghe Etăgan, acesta declarând că „Ministerul Economiei şi Fondul Proprietatea au căzut de acord cu privire la înfiinţarea Complexului Oltenia, chiar şi cu privire la listarea pe bursă. A făcut ceva Guvernul până acum? Nu ştiu de ce tot amâna, Guvernul ar trebui să fie mai serios”. De altfel, Etăgan recomandă Ministrului Ariton să ia exemplul Poloniei „astfel de companii s-au făcut şi acolo, încă de acum câţiva ani şi mult mai mari. Dovadă că se vede unde a ajuns Polonia acum ca şi evoluţie în minerit şi energie şi unde suntem noi”, a adăugat Etăgan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: