spot_img
10.8 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicCiobotărică, raportat deja la premierul Cioloş

    Ciobotărică, raportat deja la premierul Cioloş

    Stângăciile şefului interimar de la Complexul Energetic Oltenia au ajuns deja la urechile ministrului Energiei, Victor Grigorescu, şi chiar la ale premierului Dacian Cioloş. Institutul de Analize, Investigaţii Publice şi Politice le-a transmis oficialilor guvernului mai multe memorii prin care sesizează slaba implicare a lui Laurenţiu Ciobotărică în ceea ce priveşte actul managerial de la CEO. De asemenea, şi pe plan local reproşurile continuă la adresa lui Ciobotărică, la nici două luni de la instalarea acestuia ca şef interimar la Complexul Oltenia.

    ciobotarica

    La nici două luni de la instalarea lui Laurenţiu Ciobotărică în funcţia de director general interimar al CEO, ministrul Energiei şi chiar premierul Dacian Cioloş au primit reclamaţii din partea societăţii civile privind primele măsuri pe care Ciobotărică le-a luat la companie. Dan Ilie Morega a anunţat că Institutul de Analize, Investigaţii Publice şi Politice a transmis oficialilor guvernului mai multe memorii prin care sesizează slaba implicare a lui Laurenţiu Ciobotărică în ceea ce priveşte actul managerial de la CEO, dar şi influenţe politice ale acestuia. Morega l-a informat pe ministrul Victor Grigorescu despre faptul că Ciobotărică nu este bine intenţionat, a desfiinţat compartimente şi a înfiinţat direcţii numind în funcţii persoane controversate, cum ar fi Octavian Graure sau Bâgu. Mai mult, guvernanţii au fost informaţi şi în ceea ce priveşte nemulţumirile angajaţilor şi lipsa echipamentelor de protecţie ale acestora. „Am făcut deja un demers la prim-ministrul României şi la ministrul Energiei şi am arătat toate aceste aspecte cu care nu pot să fiu de acord, deşi nu am personal nici un interes pentru că eu nu fac afaceri cu statul. I-am întrebat dacă este adevărat că vor să mute sediul Complexului la Bucureşti, să mute managementul, să-l despartă de activitatea de producţie, să conducă Ciobotărică prin sistem informatic, fără să verifice situaţia pe real. Sunt interese extrem de ascunse şi îl întreb şi pe Ciobotărică el din care mafie face parte, a mică sau a mare, a veche sau a nouă? Premierul şi ministrul Energiei vor integritate la CEO, sperau că o are Ciobotărică, dar de cum a pornit la drum ca şef interimar se pare că nu există aşa ceva la el”, a mai spus Morega. Nici la capitolul transparenţă Ciobotărică nu stă prea bine. Ca şi sindicatele din minerit şi energie, preşedintele Institutului de Analize, Investigaţii Publice şi Politice se aştepta ca Laurenţiu Ciobotărică să prezinte situaţia companiei energetice din momentul preluării conducerii, mai ales că acesta ocupa de mai multe luni postul de director al Diviziei Financiare din CEO. Dan Ilie Morega se declară convins că Ciobotărică nu s-a grăbit să prezinte situaţia companiei pentru că aceasta a înregistrat pierderi de ordinul sutelor de milioane de lei.

    Susţinut politic

    Managerul interimar de la CEO, Laurenţiu Ciobotărică, a intrat în vizorul lui Dan Ilie Morega, preşedintele Institutului de Analize, Investigaţii Publice şi Politice, după ce fostul deputat i-a acordat clemenţă noului director mai mult de o lună de la instalare. Morega se aştepta ca înlocuitorul lui Laurenţiu Ciurel la conducerea Complexului Energetic Oltenia să ia măsuri organizatorice concrete şi să depolitizeze compania, însă, aceste aşteptări au fost în zadar, în opinia politicianului. Dan Ilie Morega a ţinut să precizeze că şeful CEO nu a schimbat mai nimic în companie pentru că el a fost numit politic de fostul ministru al Energiei, Andrei Gerea, acesta fiind susţinut de partidul lui Tăriceanu. Preşedintele Institutului de Analize, Investigaţii Publice şi Politice mai susţine că directorul interimar de la CEO nu a ţinut cont de condiţiile trasate de prim-ministrul Dacian Cioloş şi ministrul Energiei Victor Grigorescu, cei doi solicitând transparenţă, epurări politice, dar şi respectarea altor principii de integritate. Morega spune că, din contră, Ciobotărică a întărit „gaşca” lăsată de Ciurel la CEO, aducând în conducere persoane judecate pentru corupţie, cum este cazul fostului director de la Turceni, Octavian Graure, judecat în dosarul „Turceni- Rovinari” alături de Ponta, Şova, Ciurel şi Cristea.

    Te-ar mai putea interesa

    2 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: