spot_img
18.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicCiurel nemulţumit de uniformizarea salariilor?

    Ciurel nemulţumit de uniformizarea salariilor?

    Liderii FNME, Marin Condescu şi Ion Ruşeţ s-au întâlnit vineri cu managerul privat de la CE Oltenia, fapt ce a făcut ca discuţiile să se reia mâine, după o analiză a problemelor ridicate de sindicate. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan a declarat că discuţiile ce se vor relua mâine vor viza în principal nemulţumirile şi neregulile ridicate de sindicate. „Discuţiile cu administraţia CE Oltenia se vor axa, în principal, pe uniformizarea salariilor, evoluţia de personal, modalitatea de reaşezare a salariilor, situaţia economică a companiei. Se vor purta discuţii şi cu privire la programul de eficientizare şi acompaniament social pentru că situaţia este aşa cum este”, a declarat Gheorghe Etăgan. La rândul lui, prim-vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ a precizat că pentru astăzi managerul CE Oltenia Laurenţiu Ciurel a convocat o şedinţă la care să participe membrii Directoratului, urmând ca mâne conducerea Federaţiei să continue discuţiile cu administraţia. Primăria Târgu-Jiu nu a aprobat încă desfăşurarea protestelor organizate de FNME. Conform unor surse la discuţiile purtate cu privire la tensiunile şi problemele create de subalterni pe marginea uniformizării salariilor, managerul privat Laurențiu Ciurel ar fi fost deranjat de situaţia creată de subalternii săi. Astfel, se pare că ar urma să se aplice uniformizarea începând cu luna mai, dar după clarificarea situaţiei cu sindicatele şi după ajungerea la un punct comun.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: