spot_img
16.3 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăEconomicContract colectiv pe doi ani

    Contract colectiv pe doi ani

    Deşi, conform prevederilor legale, contractul colectiv de muncă al CEO ar fi trebuit înregistrat în interiorul termenului de cinci zile, acest lucru s-a întâmplat mult mai repede. Verificarea îndeplinirii condiţiilor de legalitate s-a realizat într-un timp mai scurt, motiv pentru care noul contract colectiv de muncă al CEO a fost înregistrat de inspectorii de muncă, documentul intrându-şi deja în drepturi. Noul contract colectiv de muncă al companiei energetice este valabil pe o perioadă de doi ani. De altfel, liderul de sindicat de la Termocentrale Craiova, Aurel Nanu Mic, speră ca programul de concediere ce îşi va produce efectele de la 1 iunie să fie singurul pe acest an. Un prim drept acordat se referă la prima de Paşti, în valoare de 700 lei sub formă de tichete cadou, aceasta urmând a se da angajaţilor până pe data de 9 aprilie, pe 10 aprilie urmând să se intre într-o minivacanţă de sărbători. Restul drepturilor ce se vor da angajaţilor companiei privesc adaosul lunar de 250 lei /salariat, prima de Ziua Meseriei, dar şi cea de final de an. În contractul colectiv încheiat, administraţia şi sindicatele au mai decis să se reia discuţiile în prima decadă a lunii iulie, în vederea stabilirii modalităţii de acordare. „La discuţiile de la jumătatea anului, adică în prima decadă a lunii iulie, vom lua în dezbatere cota de combustibil şi modalitatea de acordare. La final de an, în decembrie, părţile vor lua în discuţie eventualele economii la fondul de salarii”, a declarat Ion Ruşeţ, şef al Departamentului Relaţii cu Comunitatea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: