spot_img
12.7 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicDiscuţii amânate

    Discuţii amânate

    Sindicatele s-au întâlnit ieri cu membrii comisiei constituite din partea CE Oltenia pentru a purta discuţii pe baza programului de eficientizare, acompaniament social şi modernizare propus de liderul FNME, Marin Condescu. Discuţiile au durat puţin peste două ore, timp în care au fost abordate şi o parte din nemulţumirile avute de sindicate pe marginea uniformizării salariilor. Sindicatele au cerut comisiei CE Oltenia prezentarea situaţiei financiare a companiei la patru luni de activitate, evoluţia personalului, dar şi informaţii legate de uniformizarea salariilor şi criteriile prin care s-a trecut la luarea acestei decizii. Întâlnirea se va relua mâine când se va încerca realizarea unui proiect care să aibă ca temă programul de eficientizare şi acompaniament social propus de sindicate, nefiind omisă nici negocierea pe tema salarizării. Contactat telefonic, prim-vicepreşedintele FNME a declarat că „există dezacorduri evidente în continuare şi trebuie să discutăm de un acord cu o valabilitate pe mai mulţi ani. Am cerut administraţiei să suspende deciziile ce au afectat salariaţii, în caz contrar vom continua acţiunile de protest”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: