spot_img
20.5 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicDisfuncţionalităţi în funcţionarea cântarelor

    Disfuncţionalităţi în funcţionarea cântarelor

    „Toţi salariaţii vor primi cota de cărbune!” Declaraţia a fost făcută de prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Ion Ruşeţ, acesta declarând că până în prezent aproximativ 4000 de angajaţi din cadrul CE Oltenia au solicitat administraţiei acordarea acestui drept. „Este un drept pe care toţi salariaţii au obligativitatea să-l solicite, fie prin acordarea lui în natură sub formă de cărbune, fie prin compensare în energie, fie sub formă de bani. Toţi salariaţii vor beneficia de cota de cărbune sau de energie”, a explicat Ruşeţ. Acesta a anunţat totuşi că la ora actuală, se înregistrează disfuncţionalităţi în funcţionarea cântarelor la numite unităţi miniere, în sensul că nu toate funcţionează. Ruşeţ speră ca în următoarea perioadă aceste disfuncţionalitaţi să fie remediate, încât să nu se înregistreze sincope în procesul de acordare a cotei de cărbune în natură, pentru minerii ce au cerut acest drept. Conform celor declarate de prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, astfel de probleme se înregistrează la Jilţ şi la Motru, cântarul de la Roşia fiind deja reparat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: