spot_img
Altele
    AcasăEconomicEnergia, în mijlocul intereselor?!

    Energia, în mijlocul intereselor?!

    Planurile actualului Executiv cu privire la noua strategie energetică ar putea să se bată cap în cap cu cele prevăzute de noul preşedinte Klaus Iohannis, în programul său electoral. În timp ce premierul Ponta pune accent pe cărbune ca şi sursă de energie, la polul opus, preşedintele Iohannis susţine dezvoltarea energiilor regenerabile, conform celor susţinute de conducerea CE Oltenia. În comunicatul de presă remis, conducerea PNL Gorj susţine că partidul are ca prioritate realizarea independenţei energetice a României, obiectiv ce nu se poate realiza fără energia pe bază de cărbune.

    Situaţie complicată în sistemul energetic naţional pentru următoarea perioadă, în condiţiile în care strategia energetică a actualului Guvern s-ar putea să nu-şi mai găsească aplicabilitate. Şeful CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, trage un semnal de alarmă şi susţine că în programul electoral al noului preşedinte al României, Klaus Iohannis, se prevede luarea măsurilor de dezvoltare a energiilor regenerabile. „Există un capitol, la pagina 22, în care scrie: „voi susţine măsuri de dezvoltare a alternativei la energia convenţională, prin dezvoltarea resurselor energetice regenerabile”. Acum să vedem ce ne rezervă cele două poziţii deja prezentate ale preşedintelui şi premierului. Vor putea merge spre o convergenţă probabil şi se va explica faptul că fără cărbune, numai cu regenerabile, nu se poate… Dacă se va menţine punctul de vedere iniţial, cărbunele este de bază şi oferă stabilitate, 30-40 de ani nu vor fi probleme”, a explicat Laurenţiu Ciurel. Acesta susţine că singura soluţie este aceea de a se vedea care din cele două poziţii vor dobândi aplicabilitate, cea a premierului Ponta, în care cărbunele ca resursă energetică are un rol important sau cea în care energia regenerabilă este primordială. Ieri, şeful CE Oltenia s-a aflat la Bucureşti pentru a purta discuţii cu Dispecerul Energetic Naţional referitoare la prognoza energetică pe 2015, în condiţiile în care companiei energetice i se cere să asigure o cantitate de energie de 14 TW.

    Ruşeţ: „urmărim cu îngrijorare”

    Contactat telefonic, prim-vicepreşedintele SME Oltenia, Ion Ruşeţ a tras un semnal de alarmă, în condiţiile în care trebuie manifestată maximă atenţie, în special pe partea de stabilitate a locurilor de muncă. „Programul economic al preşedintelui este unul mai puţin important, important este cel al Guvernului, pentru că responsabilitatea pentru administrarea acestei ţări o are Executivul. Vulnerabilităţi în producţia de energie pe bază de cărbune au existat şi există! Problema este „de unde vin atacurile şi cât sunt de puternici cei care atacă Sistemul Energetic Naţional?”, pentru că a pune accent numai pe energia regenerabilă, practic pui în pericol siguranţa Sistemului Energetic Naţional …”, a precizat Ion Ruşeţ. De altfel, în calitate de lider sindical, Ruşeţ susţine că va urmări intenţiile legate de maximizarea producătorilor de energie verde, în detrimentul celor din zona de cărbune. „Această maximizare creează premizele nu tocmai favorabile pentru stabilitatea locurilor de muncă, motiv pentru care va trebui şi vom fi foarte atenţi pe această zonă”, a mai susţinut liderul de sindicat.

    Independenţă energetică?!

    În comunicatul de presă remis redacţiei, conducerea PNL Gorj îi transmite directorului Laurenţiu Ciurel faptul că PSD nu a fost în stare să elaboreze strategia energetică. „Referitor la Strategia Energetică Naţională, îi reamintim domnului Ciurel că atât dumnealui, cât şi cei numiţi de partidul dumnealui în ministere, nu au fost capabili, timp de doi ani şi jumătate, să o elaboreze”, se arată în comunicatul PNL Gorj. În plus, mesajul liberalilor este acela că programul noului preşedinte Klaus Iohannis prevede realizarea unei independenţe energetice. „Partidul Naţional Liberal are ca prioritate, aşa cum reiese şi din programul candidatului Klaus Iohannis, realizarea independenţei energetice a României, iar acest obiectiv nu poate fi realizat fără energia pe bază de cărbune”, se mai arată în comunicat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: