spot_img
14 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro se agaţă de 4,38 lei

    Euro se agaţă de 4,38 lei

    Deprecierea monedei naţionale, care s-a accentuat în ultimele şedinţe, s-a menţinut şi ieri, cursul euro atingând un nou maxim istoric. Astfel, euro a urcat de la 4,3783, la finele săptămânii trecute, la 4,3794 lei, într-o şedinţă în care volatilitatea cotaţiilor a fost foarte redusă, chiar dacă dealerii declarau că banca centrală ar fi intervenit din nou pentru a limita deprecierea leului. Piaţa s-a deschis la 4,3810 – 4,3820 lei, valori apropiate de cele de la închiderea de vineri, dar sub valorile înregistrate în cursul nopţii pe pieţele externe, acolo unde ar fi fost testat din nou pragul de 4,39 lei. Lipsa unor ordine importante de vânzare sau cumpărare au făcut ca euro să coboare spre 4,3790, la ora 14:00 cotaţiile din piaţă fiind de 4,3760 – 4,3810 lei. Trebuie remarcată creşterea dobânzilor din piaţa monetară, evoluţie normală înainte cu câteva zile înainte de încheierea perioadei de formare a rezervelor minime obligatorii, dar şi de creşterea cererii de lei pentru cumpărarea de valută. Ar putea fi vorba şi de o intervenţie a BNR, care încearcă astfel să facă leul mai atractiv pentru plasamente externe, ceea ce ar trebui să determine aprecierea lui. Dolarul american a coborât de la 3,3544, maximul ultimelor două luni, la 3,3267 lei, acesta depreciindu-se faţă de euro. În schimb, francul elveţian a crescut de la 3,6258 la 3,6309 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 4,38 – 4,3830 lei, semn că investitorii anticipează o inversare a evoluţiei actuale a raportului euro/leu. Monedele din regiune erau stabile faţă de euro, înregistrând chiar uşoare aprecieri. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,116 – 4,13 zloţi iar cea maghiară la 288,9 – 290,4 forinţi. Perechea euro/dolar creştea la 1,3143 – 1,3186 dolari, după ce vinerea trecutăea coborâse până la 1,3050 dolari. Pe sibex.ro, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,3160 – 1,3175 şi 1,1385 dolari pe septembrie, iar uncia de aur fluctua pe aprilie între 1.654,8 şi 1.657 dolari iar pe iunie era cotată la 1.657,8 dolari. Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: