spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăEconomicFNME pregăteşte un miting cu 1.000 de persoane în Bucureşti

    FNME pregăteşte un miting cu 1.000 de persoane în Bucureşti

    mars fnmeDupă „marşul disperării”, sindicaliştii Federaţiei Naţionale Mine Energie Oltenia se pregătesc să organizeze, la Bucureşti, un miting în faţa Guvernului. Celor care străbat distanţa de la Rovinari la Bucureşti li se vor alătura şi alţi sindicalişti de la alte organisme sindicale din ţară, dar şi simpli cetăţeni conştienţi de pericolul în care se află CEO. Odată ajunşi în Capitală, sindicaliştii speră ca numărul protestatarilor să ajungă la 1.000 de persoane, cu toţii urmând să militeze pentru salvarea sistemului energetic naţional. Cristian Lădaru, preşedintele Sindicatului Liber EMC Roşia, face un apel şi către reprezentanţii Federaţiei „Univers” să se solidarizeze cu mitingul FNME şi să participe la acţiunile sindicale viitoare. „Când vom ajunge acolo toată Federaţia Naţională Mine Energie în legătură cu băieţii de la ALRO Slatina, Nuclear, Huila. Sper să se trezească şi cei de la Univers să vină la miting în Bucureşti. Sper că le vină mintea la cap. Nu este un miting care are culoare politică”, a spus Cristian Lădaru care consideră că actualul ministru al Energiei este inexistent pentru sistemul energetic, el fiind doar o marionete pentru anumite grupuri de interese.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: