spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEconomicFostul vice din Rovinari, angajat la CE Oltenia

    Fostul vice din Rovinari, angajat la CE Oltenia

    Fostul viceprimar al oraşului Rovinari, Laurenţiu Chivu, a devenit salariat al CE Oltenia, la Compartimentul Programe Management. După ce a pierdut în alegerile locale din 10 iunie, Chivu a fost nevoit să revină la fostul loc de muncă.

    Când a devenit viceprimar al oraşului Rovinari, Laurenţiu Chivu a renunţat la funcţia deţinută la fostul Corp de Control, din cadrul SNLO. Perioada anilor 2008-2012 a trecut repede, iar Chivu a candidat pe listele PP-DD Gorj la Primăria Rovinari. Nu a reuşit să-l învingă pe primarul Dorin Filip, dar a câştigat un mandat de consilier local. Cât despre profesia de zi cu zi, fostul viceprimar a fost nevoit să se reîntoarcă la vechiul loc de muncă. SNLO a devenit parte integrantă în cadrul CE Oltenia, au intervenit schimbări în Departamente iar Laurenţiu Chivu nu a mai revenit la Corpul de Control, ci la un alt compartiment. Aşa se face că în prezent, consilierul local Laurenţiu Chivu lucrează la Compartimentul Programe Management. Cât despre şansele ca acesta să revină la Primăria Rovinari ca şi viceprimar, acestea nu sunt cunoscute. Cert este că săptămâna trecută noul Consiliu Local a fost învestit, lucru valabil şi pentru primarul Dorin Filip, de pe ordinea de zi fiind scos subiectul cu privire la numirea unui viceprimar.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: