spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicGiorgi dat la o parte de Răuţ?

    Giorgi dat la o parte de Răuţ?

    Conform unor surse din CE Oltenia, şeful Direcţiei de Pază, Ion Răuţ, ar fi interesat de preluarea funcţiei de director general la Minprest, post ocupat în prezent de Gabriel Giorgi. Sunt însă şi persoane din CE Oltenia care susţin că Răuţ ar fi interesat şi de o eventuală comasare a Direcţiei de Pază cu Minprest, şefia noii entităţi urmând a fi preluată de acesta. Directorul Direcţiei de Pază, Ion Răuţ, a declarat că nu discută zvonuri.

    giorgi-raut

    Zvonurile legate de o eventuală preluare a conducerii Minprest de către şeful Direcţiei de Pază, Ion Răuţ, au apărut încă de la începutul săptămânii, prin birourile Complexului Oltenia vorbindu-se pe marginea acestor informaţii neoficiale. Astfel, se pare că în atenţia conducerii de la Pază ar fi două planuri, primul legat de preluarea scaunului de director general la Minprest, dându-l astfel la o parte pe actualul şef, Gabriel Giorgi, iar a doua variantă ar viza comasarea Minprestului cu Direcţia de Pază. În urmă cu ceva timp, însuşi directorul de la Direcţia de Pază a declarat de pe poziţia de fost membru în Consiliul de Administraţie că este mulţumit de Minprest, ca şi activitate desfăşurată. Surse demne de încredere din CE Oltenia au declarat pentru “Impact în Gorj”, că s-a auzit de astfel de zvonuri, însă până la ora actuală nu au avut loc astfel de discuţii în companie, în condiţiile în care se vorbeşte de unităţi distincte ca şi obiect de activitate. Mai mult decât atât, persoane din CEO susţin că pentru a funcţiona, o unitate de pază are nevoie de obţinerea unor acreditări speciale şi avize din partea SRI, fără a fi luat în calcul şi faptul că Legea Pazei prevede anumite obligaţii pe obiectul principal de activitate. Sunt însă şi voci de pe scena politică ce susţin că s-ar urmări din partea anumitor persoane crearea unei stări de tensiune, încât să se arunce cu noroi într-unul din directori, neputând fi omis faptul că Ion Răuţ ar urma să se pensioneze anul viitor. „Cu mine nu s-a discutat un asemenea proiect şi toate aceste zvonuri au rolul de a dinamita proiectele companiei, nu luăm în seamă astfel de zvonuri. Nu o să se întâmple acest lucru, ca anumite interese externe companiei să poată să se manifeste în actul managerial, adică nu se iau măsuri organizatorice în CE Oltenia la dorinţa unora”, a declarat Ion Răuţ. Directorul Gabriel Giorgi nu a putut fi contactat telefonic pentru a comenta această informaţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: