spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicGorjenii, datornici vânduţi la stat

    Gorjenii, datornici vânduţi la stat

    Măsurile de executare silită nu mai sunt demult o noutate pentru gorjeni. Pentru a-şi recupera restanţele instituţiile statului lucrează la foc continuu în această perioadă. În luna iulie, spre exemplu, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a intensificat acţiunile de recuperare a obligaţiilor fiscale restante prin aplicarea acestor măsuri de executare silită. Potrivit datelor instituţiei, au fost înfiinţate 1.197 popriri asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale agenţilor economici şi 432 popriri pe veniturile terţilor.

    Criza financiară îi afectează şi pe gorjeni, care nu mai fac faţă cheltuielilor, şi care, nu mai reuşesc să îşi plătească dările către stat. Şi pentru că datoriile acumulate sunt de ordinul milioanelor, instituţiile statului lucrează permanent la recuperarea creanţelor. Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj şi-a intensificat acţiunile de recuperare a obligaţiilor fiscale restante prin aplicarea tuturor măsurilor de executare silită. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, pentru recuperarea obligaţiilor bugetare restante, în luna iulie 2012 au fost comunicate debitorilor 2.749 somaţii pentru o valoare a creanţelor bugetare de 14.360.909 lei. Au fost înfiinţate 1.197 popriri asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale agenţilor economici şi 432 popriri pe veniturile terţilor. Mai mult decât atât, gorjenii, care nu au plătit ratele creditelor ipotecare au casele şi terenurile scoase la licitaţie. „Organele de executare silită au procedat la identificarea şi indisponibilizarea tuturor bunurilor mobile şi imobile existente în patrimoniul debitorilor aplicând în luna iulie 2012 un număr de 45 sechestre asupra acestor bunuri. Bunurile imobile asupra cărora au fost instituite sechestre, sunt în general clădiri, apartamente, spaţii de producţie şi terenuri aferente situate în zone unde potenţialii cumpărători pot fi interesaţi de achiziţionarea acestora iar cele mobile sunt în general maşini, utilaje şi diverse aparate. Pentru debitorii ale căror creanţe fiscale nu au fost stinse în termen de 15 zile de la data încheierii procesului verbal de sechestru sunt organizate licitaţii în vederea valorificării bunurilor sechestrate şi a recuperării obligaţiilor bugetare restante”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice, Luminiţa Penciu. De menţionat este faptul că în luna iulie Direcţia Generală a Finanţelor Publice Gorj a realizat planul în procent de 103,08 %, ocupând un loc fruntaş pe ţară.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: