spot_img
Altele
    AcasăEconomicHanu, de partea minerilor

    Hanu, de partea minerilor

    Primarul Municipiului Motru, Dorin Hanu, consideră că legea pensiilor este una discriminatorie! Acesta este motivul pentru care Hanu va cere parlamentarilor de pe colegiul său să se implice în vederea rectificării ei.

    Plecat în administraţie din subteran, primarul Municipiului Motru, Dorin Hanu, a aflat că principala nemulţumire avută de pensionarii din zonă este aceea de valoarea pensiei date minerilor ce au lucrat în subteran. Hanu consideră că nu este normal ca doi mineri care au lucrat în subteran să fie discriminaţi la pensie. „Parlamentarii trebuie să facă legi bune. Pentru pensionarii din Motru, foştii mineri din subteran, noua lege a pensiilor este discriminatorie şi sunt discriminări care provoacă mari nemulţumiri”, a declarat primarul Dorin Hanu. Destul de revoltat, mai ales că în administraţie a ajuns din subteran, fiind de profesie inginer miner, Dorin Hanu cere parlamentarilor de pe colegiul sau să se implice în rectificarea Legii Pensiilor. „Legea trebuie rectificată, încât pensiile se acest segment să fie aduse la acelaşi nivel. Oamenii au sănătatea distrusă”, a mai spus Hanu. Îngrijorarea este cu atât mai mare cu cât Hanu consideră că nu este corect ceea ce li se întâmplă unei părţi dintre pensionarii care, lucrând în subteran zeci de ani, au ajuns să sufere de boli profesionale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: