spot_img
Altele
    AcasăEconomicHidroelectrica Târgu-Jiu, în parametrii normali

    Hidroelectrica Târgu-Jiu, în parametrii normali

    Precipitaţiile şi ninsorile căzute în ultimile zile sunt ca o mană cerească pentru Hidroelectrica. Odată cu creşterea debitului Dunării, au început să crească şi debitele de pe râurile interioare iar Sucursala Târgu-Jiu a Hidroelectrica a dublat cantitatea de energie produsă, ajungând la 600MWh/zi.

    Dacă anul 2011 a fost finalizat fără a se putea realiza producţia de energie planificată, a doua jumătate a lunii ianuarie se dovedeşte a fi una mai bună pentru Sucursala Târgu-Jiu a Hidroelectrica. Valul de ninsori căzute au dus la creşterea debitului Dunării, lucru valabil şi pentru râurile din Gorj, care şi-au crescut volumul. „Pentru Hidroelectrica, precipitaţiile şi ninsorile ne dau posibilitatea să funcţionăm aproape de parametrii normali, cantitatea de energie produsă dublându-se. Pe Cerna debitul în ultimele zile a crescut şi el, de la 1,2m/s la 3,8 m/s”, a mai declarat directorul general Pantelie Raicu. La un debit mai mare a crescut şi producţia de energie realizată de Sucursala Târgu-Jiu a Hidroelectrica, aceasta dublându-se în aceste zile, cantitatea fiind de 600MWh/zi. Directorul general Pantelie Raicu a mai precizat că, în prezent, activitatea Sucursalei Târgu-Jiu se apropie de parametrii normali. Ieri, în jurul orelor 13:30 consumul de energie la nivel naţional era de 8440 MW din care 3830 MW era consumul de energie produsă pe bază de cărbune iar 1100MW energie hidro.

    Vezi video

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: