spot_img
Altele
    AcasăEconomicSe întâlnesc la negocieri

    Se întâlnesc la negocieri

    Sindicatele din cadrul FNME se întâlnesc astăzi cu reprezentanţii comisiei de negociere, desemnaţi de administraţie, în vederea reluării discuţiilor legate de semnarea noului contract colectiv de muncă pe acest an. Vicepreşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, a declarat că atâta timp cât se menţin indicatorii de creştere a productivitaţii, în condiţiile scăderii numărului de personal, se va pleda pentru menţinerea drepturilor şi facilităţilor din 2014. „Nu mi se pare normal ca în buget să se prevadă mărirea contractului de mandat cu 25% pentru Directorat şi Consiliul de Supraveghere, să majoreze anumite sume fără să dea explicaţii. Cresc anumite cheltuieli din exploatare şi nu a vrut să ni se spună ce este cu aceste creşteri. Noi vom cere în continuare păstrarea drepturilor avute de salariaţi în 2014”, a explicat vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu. În prezent, administraţia a încheiat acorduri cu zece organizaţii sindicale, pe baza cărora salariaţii, membrii de sindicat, au început deja să primească din drepturile negociate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: