spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul a pierdut, de la începutul săptămânii, 1,20 bani

    Leul a pierdut, de la începutul săptămânii, 1,20 bani

    Piaţa valutară a fost ieri calmă, la fel ca şi în şedinţele precedente, observându-se o tendinţă de apreciere a euro, care faţă de începutul săptămânii a câştigat 1,20 bani. Cursul euro a urcat de la 4,3483 la 4,3540 lei, fiind prima dată după aproape o lună când a fost depăşit pragul de 4,35. Tranzacţiile s-au realizat într-un culoar foarte îngust, 4,35 – 4,3550, la ora 14:00 cotaţiile din piaţă fiind de 4,3520 – 4,3570 lei, piaţa aşteptând programul economic al noului Guvern. Dolarul american cobora de la 3,3088 la 3,2812 lei, iar francul elveţian de la 3,5982 la 3,5955 lei. În regiune, moneda poloneză fluctua faţă de euro între 4,151 şi 4,185 zloţi, culoar care s-a conturat de la începutul săptămânii, iar cea maghiară între 288,7 şi 290 forinţi, aceasta înregistrând o tendinţă de apreciere. Trebuie observat că faţă de începutul anului forintul a câştigat aproape 35 de unităţi faţă de euro. Pe pieţele internaţionale, declaraţia, făcută marţi, a şefului Rezervei Federale, Ben Bernanke, conform căreia el nu este „sigur” că zona euro este în recesiune, a avut ca efect apreciere monedei unice, care urca ieri la 1,3243 – 1,3289 dolari, nivel care nu a mai fost atins din prima jumătate a lui decembrie trecut. La aprecierea euro a contribuit şi ştirea conform căreia excedentul comercial al Germaniei a fost în 2011 mai mare decât cel din anul precedent, 158,1 miliarde faţă de 154,9 miliarde euro. Aprecierea euro a fost însoţită de creşterea preţului unciei de aur, la fixingul de ieri dimineaţă de la Londra aceasta urcând la 1.743 faţă de 1.720 dolari, marţi dimineaţă. În piaţa la termen de la Sibiu, euro creştea pe martie la 1,3255 – 1,3288 iar pe iunie la 1,327 – 1,3288 dolari. Uncia de aur se tranzacţiona pe februarie la 1.742,3 – 1.751,5 iar pe aprilie la 1.747,8 – 1.750 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: