spot_img
Altele
    AcasăEconomicLeul continuă să se aprecieze

    Leul continuă să se aprecieze

    Evoluţia apreciativă a monedei naţionale a continuat, ieri fiind a şasea şedinţă consecutivă în care cursul euro a scăzut, de la 4,4793 la 4,4693 lei, mai jos cu peste 4,20 bani faţă de începutul săptămânii trecute.

    Media de ieri a euro reprezintă minimul a ultimelor aproape şapte săptămâni iar şedinţa s-a deschis în jurul valorii de 4,4750 lei, nivel la care s-a închis piaţa luni după amiază. Ordinele de vânzare de valută, în condiţiile în care aversiunea faţă de risc s-a menţinut la cote scăzute, a împins euro sub pragul de 4,47 lei, astfel că la ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,4640 – 4,4670 lei. Cursul dolarului american a coborât de la 3,2528 la 3,2351 lei iar cel al francului elveţian de la 3,6720 la 3,6653 lei. Monedele din regiune se apreciau uşor în faţa euro. Cea poloneză se tranzacţiona la 4,19 – 4,20 zloţi iar cea maghiară la 311,9 – 313,2 forinţi. Perechea euro/dolar se stabiliza în jurul pragului de 1,38 dolari, culoarul de fluctuaţie rezumându-se la 1,3802 – 1,3846 dolari, investitorii rămânând prudenţi după publicarea unor indicatori economici importanţi, care au dezamăgit. Astfel, indicele Purchasing Managers Index (PMI) din SUA s-a contractat la 55,5 puncte faţă de luna precedentă. În acelaşi timp, indicele calculat de Insititutul Ifo, care măsoară climatul de afaceri din Germania, a scăzut, la rândul său, la 110,7 puncte, faţă de 111,3 puncte în februarie. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe iunie la 1,3806 – 1,3840, respectiv la 1,3780 – 1,3825 dolari pe septembrie, iar uncia de aur cu scadenţa aprilie la 1.311 – 1.316 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: