spot_img
Altele
    AcasăEconomicLicitație pe export cărbune 

    Licitație pe export cărbune 

     daniel-antonie-depozit-carbuneMinerii din Bazinul Motru și din cadrul UMC Rovinari îşi vor relua de astăzi  activitatea, directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie, susţinând că este nevoie de cărbune. Pentru următoarea perioadă, s-au încheiat contracte de livrare cărbune cu o parte din uzinele de termoficare din țară, purtându-se discuții și în vederea reluării exportului de lignit. 

    În Complexul Oltenia, stocurile de carbune din depozite s-au diminuat odată cu funcţionarea la capacitate a termocentralelor, iar de astăzi vor reveni în activitate cei 2500 de mineri aflați pe parcursul săptămânii trecute în şomaj tehnic. „Se livrează cărbune în toate termocentralele din CEO, iar solicitările sunt maxime. Avem contracte încheiate cu o parte din uzinele de termoficare și, pe această linie, continuăm discuțiile. În activitate revin și colegii din zona Motru, încât să se refacă stocurile acolo unde s-au epuizat”, a declarat directorul general din cadrul Diviziei Miniere, Daniel Antonie.

    Program de șase zile, din toamnă 

    Pentru a nu sta cu depozitele pline de cărbune şi plecându-se de la nevoia de cărbune în Serbia, administrația va organiza o nouă licitație pentru exportul câtorva sute de mii de tone de lignit. „La felul cum s-a pus problema de sindicate nu știu în ce măsură am mai putea fi atractivi pentru vreo firmă, ca să ia cărbune. Însă, am discutat la operativă, știm că este nevoie de cărbune în Serbia și vom pregăti o licitație pentru câteva sute de mii de tone de cărbune”, a precizat managerul CEO, Laurențiu Ciurel. Deocamdată activitatea minieră în companie se va desfășura normal, nemaifiind nevoie de intrarea în șomaj tehnic, acum fiind nevoie de refacerea stocurilor de cărbune diminuate. Ciurel a mai susținut că, din toamnă, s-ar putea pune problema trecerii la un program de șase zile, impus de perioada realizării stocurilor de iarnă.

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: