spot_img
Altele
    AcasăEconomicLider de sindicat: Legea energiei nu ne avantajează! PNL: opinia publică a...

    Lider de sindicat: Legea energiei nu ne avantajează! PNL: opinia publică a fost manipulată

    Senatorul Dian Popescu, prezintă Legea Energiei, ca fiind salvarea Complexului Energetic Oltenia. Lucrurile stau însă cu totul altfel, deoarece nu ajută foarte mult CEO. Acesta a tranformat legea energiei în subiect de campanie, având în vedere că vin alegerile parlamentare, iar cu altceva până acum nu a ieşit în evidenţă că a făcut pentru Gorj. Aşa se face că legea care „salvează” Complexul, a devenit motiv de atac al liberalilor, care de fapt au votat Legea Energiei.

    ceo-sediu„Luni, în plenul Senatului, s-a supus votului cererea de reexaminare a Legii energiei electrice și gazelor naturale, transmisă de președintele Klaus Iohannis și nu proiectul de modificare a legii, acesta fiind adoptat de Senat încă din luna aprilie a acestui an. Pentru corecta informare a opiniei publice, reamintim că în luna iulie, președintele a făcut o cerere de revizuire în care șeful statului atrăgea atenția că, prin noile prevederi, propuse de parlamentarii Dian Popescu, Scarlat Iriza, Vasile Popeangă și Petre Petrescu, ar putea fi afectată competiția de pe piața energiei și ar putea fi periclitată furnizarea energiei electrice în perioadele cu temperaturi extreme. Președintele arăta că se impune reanalizarea legii, deoarece prin modificarea art. 28 se pune în pericol siguranța energetică națională, iar alin.3 art. 29 introdus de inițiatori vine în contradicție cu art.23 din aceeași lege. Ieri, Senatul a respins cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis la Legea energiei electrice si gazelor naturale. Senatul a adoptat raportul comisiei de transporturi, document prin care se respingea cererea de reexaminare, cu 63 de voturi „pentru”, 8 „contra” si 3 abțineri. Senatorii PNL au susținut solicitarea președintelui și au votat pentru ca cererea președintelui să fie luată în considerare iar legea revizuită. Senatorul PNL Gorj, Tudor Barbu, s-a abținut la vot, precizează liberalii într- un comunicat de presă.

    Barbu îşi explică votul, sindicatele îşi spun părerea

    „Legea este una neprielnică pentru Complexul Energetic Oltenia, iar aşa cum legea a trecut că vrea PSD şi vrea ALDE este o lege care atacă grav sistemul unei pieţe neconcurenţiale . O să vedeţi, legea aceasta este ca apa sfinţită, nu face nici bine, nici rău, fapt pentru care votul meu în parlament, deşi toţi colegii mei au votat împotrivă, deci a susţinut solicitarea preşedintelui Iohannis , eu fiind un senator mult mai implicat decât colegii mei, fiind un senator dintr- un judeţ monoindustrial în care energia este singura sursă de existenţă pentru economia judeţului, m- am abţinut de la vot,” a declarat Turdor Barbu.

    Şi liderii de sindicat sunt de părere că această lege nu ajută CEO.” Vreau să menţionez că nu ne avantajează cu absolut nimic aceasta lege, doar că intrăm cât de cât într- o relativă normalitate, în competiţia care are loc pe piaţa energetică,” spune Gabriel Bălăceanu, lider de sindicat.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: