Cei peste 2400 de mineri de la cele două cariere din Bazinul Minier Motru se vor reîntoarce de luni la lucru. Revenirea acestora la serviciu are loc în condiţiile în care sindicatele de la UMC Roşiuţa şi Lupoaia au fost singurele care au cerut administraţiei CE Oltenia, în urma consultării cu salariaţii, intrarea în şomaj tehnic pentru o perioadă de zece zile. Analiza efectuată demonstrează că dacă înainte de intrarea în şomaj stocurile de cărbune depăşeau capacitatea de depozitare, fiind de aproximativ 300.000 t cărbune, acum situaţia este una mult mai bună. Astfel, la ora actuală, în depozitele celor două cariere se află un stoc de cărbune de aproximativ 160.000 t cărbune. Directorul Diviziei Miniere, Daniel Antonie, a declarat că în cele două săptămâni de şomaj tehnic în care s-au aflat minerii s-au redus substanţial stocurile de cărbune, motiv pentru care începând de săptămâna viitoare activitatea minieră se va relua în condiţii normale. Cele două cariere miniere livrează cărbune către termocentralele din Craiova, dar şi la Regia de Activităţi Nucleare şi Apă Grea.