spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăEconomicMinerii şi energeticienii vor suplimentul nutritiv

    Minerii şi energeticienii vor suplimentul nutritiv

    Conducerea SME Oltenia, în frunte cu liderul Ion Ruşeţ, vrea să se întâlnească cu administraţia CE Oltenia pentru a discuta pe marginea problemei ce priveşte suplimentul nutritiv. Se ştie că de la 1 martie, cei aproximativ 14.000 de mineri şi energeticieni nu au mai primit acest drept prevăzut în contractul colectiv de muncă.

    Cei 12 lideri de sindicat grupaţi în jurul Sindicatului Mine Energie Oltenia se vor întâlni, pe parcursul acestei săptămâni, pentru a discuta cu administraţia CE Oltenia, pe marginea problemelor ce încă trenează în sistem. Conform informaţiilor obţinute, printre subiectele ce vor fi abordate de cei doi parteneri se numără cel legat de programul de lucru, acordarea primelor de Paşti, dar şi faptul că nu se mai acordă minerilor suplimentul nutritiv. Conform unor surse, se pare că în următoarea perioadă ar urma ca angajaţilor CE Oltenia să li se dea lichidarea, tichetele de masă, avansurile şi prima de 700 lei /salariat. În ceea ce priveşte suplimentul nutritiv, liderii SME Oltenia vor să abordeze acest subiect cu membrii Directoratului, şi asta ca urmare a faptului că cei aproximativ 14.000 de angajaţi din CE Oltenia nu au mai primit acest drept prevăzut în contractul colectiv de muncă de la începutul lunii martie. Conform prevederilor din contractul colectiv de muncă, suplimentul nutritiv este un drept ce se acordă tuturor salariaţilor ce lucrează în condiţii grele de muncă, echivalente cu munca în producţie. Mai exact, acest drept se acordă celor ce lucrează în condiţii grele, periculoase şi vătămătoare, în minerit şi energie. Până la 1 martie, minerii şi energeticienii primeau prin rotaţie, în fiecare zi, lapte, iaurt, brânză şi caşcaval. Deşi se pare că se va organiza licitaţie în acest sens, o parte din liderii de sindicat sunt pesimişti şi spun că abia din iunie ar fi valabilă ideea de acordare a acestui drept, şi asta ca urmare a eventualelor contestaţii ce s-ar putea face între firmele participante.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: