spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicMocioi cere revocarea lui Ciurel din funcţie

    Mocioi cere revocarea lui Ciurel din funcţie

    mocioiComplexul Energetic Oltenia face parte din cele 299 întreprinderi publice de subordonare centrală, monitorizate la nivelul Ministerului Finanţelor Publice, iar potrivit raportului anual „dacă în anul 2012 se clasa în primele 10 întreprinderi publice care au repartizat către Bugetul de Stat dividende / vărsăminte, suma de 44.120 mii lei având un profit net de 118.329 mii lei, în numai 2 ani, Complexul Energetic Oltenia a fost plasat pe primul loc la pierderi, cu un deficit brut de 693.636 mii lei”. Este o realitate pe care o aduce în atenţia guvernanţilor deputatul PNL, Niculina Mocioi. În interpelarea adresată ministrului Energiei Andrei Gerea, deputatul PNL aminteşte de soluţiile pe care le-a propus Ministerul Finanţelor Publice pentru îmbunătăţirea performanţelor şi transparenţei în desfăşurarea activităţii întreprinderilor publice. „Modul de organizare şi de administrare porneşte de la considerentul că eficienţa unui operator economic depinde, în mod determinant, de performanţa managementului acestuia şi de corecta implementare în funcţionarea societăţii a mecanismelor de bună guvernare”. Cum tocmai acest lucru se pare că nu se pune în aplicare în cazul Complexului Energetic Oltenia, deputatul Niculina Mocioi „consideră că sunt dovezi clare că managerul acestei societăţi, Laurenţiu Ciurel trebuie revocat din funcţie”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: