spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăEconomicNu renunţă la prime !

    Nu renunţă la prime !

    Sindicatele din cadrul Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia speră să ajungă la un punct comun cu administraţia, în negocierile cu privire la acordarea primei de sfârşit de an. Vicepreşedintele, Gheorghe Etăgan, a declarat că îşi doreşte ca partenerii de dialog să nu mai facă aceleaşi greşeli pe care le- au făcut faţă de salariaţi, atunci când au acordat cota socială de cărbune.

    Sindicatele continuă să-şi arate nemulţumirea faţă de relaţia de colaborare pe care o au cu administraţia. Aceştia acuză partenerii din Complexul Energetic Oltenia de lipsă de dialog, motiv pentru care susţin că este nevoie de purtarea unor discuţii pe data de 25 noiembrie, în cadrul comisiei paritare. Vicepreşedintele Gheorghe Etăgan susţine că ar fi de preferat ca reprezentanţii CE Oltenia să nu mai facă faţă de salariaţii companiei greseala pe care au facut-o atunci când au acordat cota de carbune doar la anumiti salariaţi.Pentru sfârşitul acestui an, Etagan spera ca salariatii să primească o primă, urmare a economiilor realizate la fondul de salarii. „Sperăm ca salariaţii să primească o sumă de bani, pe care să o negociem şi cred că există rezerve la fondul de salarii. Sper să nu se facă aceeasi greşeală pe care au făcut -o legată de cota de cărbune, pe care au intitulat–o ‘cotă socială’ ”. Acesta a tras un semnal de alarmă şi a reamintit faptul că liderii de sindicat vor să se aşeze cu administraţia la masa discuţiilor pentru a se găsi soluţii pentru 2014, avându-se în vedere faptul că există o prevedere în contractul colectiv de muncă pentru reluarea negocierilor. Pe lângă discuţiile din comisia paritară legate de acordarea primei de sfârşit de an, Etăgan spune că se vor aborda şi probleme legate de lipsurile cu care se confruntă minerii în cariere. „Am avut întâlniri cu sindicatele din Peşteana, Jilţ, Roşiuţa, Lupoaia şi pot să spune că există o supărare în rândul membrilor de sindicat, pe linia lipsei de materiale de lucru, a pieselor, a echipamentelor de lucru şi de protecţie. Din cariere lipsesc reviziile şi reparaţiile anuale curente”, a mai spus Etăgan, nemulţumit .

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: