spot_img
21.9 C
Târgu Jiu
vineri, mai 24, 2024
Altele
    AcasăEconomicOficiul de Privatizare, sesizat în cazul CE Oltenia

    Oficiul de Privatizare, sesizat în cazul CE Oltenia

    Preşedintele Sindicatului, Marin Golea, a înaintat o adresa Oficiului de Privatizare al Statului prin care aşteaptă un răspuns cu privire la viitorul CE Oltenia. Pentru cotidianul „Impact în Gorj”, Golea a precizat că doreşte un punct de vedere oficial din partea Ministerului Economiei cu privire la modalitatea de privatizare a CE Oltenia, deoarece minerii sunt nemulţumiţi de zvonurile apărute.

    Calendarul actual al privatizărilor spune că până la finele acestui an sau începutul lui 2013 vor fi scoase la privatizare Complexul Energetic Hunedoara, Complexul Energetic Oltenia și Elcen București. O delegaţie a FMI va veni la Bucureşti pe 24 aprilie pentru o nouă evaluare a acordului cu România, aceasta fiind ultima misiune condusă de Jeffrey Franks. Preşedintele FNME Marin Condescu a declarat în nenumărate rânduri că în cazul CE Oltenia este vorba de o listare pe bursă, pe pachet minoritar de acțiuni şi nu majoritar.

    Golea: „Vrem să ştim care este viitorul CE Oltenia”

    Zvonurile lansate în ultima perioadă cu privire la privatizarea CE Oltenia au produs o stare de nemulţumire în rândul minerilor. Acesta a fost şi motivul pentru care liderul de sindicat de la Minerul Rovinari Pinoasa, Marin Golea, a înaintat o adresă Oficiului de Privatizare al Statului prin care solicită un răspuns cu privire la politica de privatizare a unităţilor de stat şi la viitorul CE Oltenia. „Am făcut un demers la Oficiul de Privatizare al Statului, pentru că se ocupă de politica de privatizare a unităţilor aflate în portofoliu şi am solicitat şefului de Oficiu, Laurenţiu Vlădan, un punct de vedere cu privire la modalităţile prin care au abordat politica de privatizare şi restructurare a unităţilor de stat şi cum văd viitorul CE Oltenia”, a precizat Marin Golea. Acesta consideră că este important să se ştie dacă statul vrea să listeze pe bursă, dacă va deţine un pachet minoritar sau majoritar de acţiuni. Personal, liderul de sindicat de la Minerul Rovinari-Pinoasa se declară a fi adeptul unei privatizări pe pachet minoritar şi asta ca urmare a faptului că în domeniul energetic este nevoie de fonduri pentru investiţii, atât în ceea ce priveşte construirea unui nou grup energetic, cât şi cu privire la adaptarea la normele de mediu impuse de UE. Golea a mai precizat că se doreşte a se şti cu exactitate dacă este vorba de privatizarea unui pachet de 15% acţiuni.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: