spot_img
Altele
    AcasăEconomicOlservmin, la un pas de închidere?

    Olservmin, la un pas de închidere?

    Olservmin şi-ar putea închide porţile în următoarea perioadă! Situaţia unităţii prestatoare de servicii către CE Oltenia este una grea şi asta ca urmare a faptului că societatea datorează la bugetul de stat aproximativ 7 miliarde lei vechi iar contractul avut cu beneficiarul expiră la finele lunii iulie.

    Olservmin se numără printre unităţile ce prestează servicii către CE Oltenia, numărul salariaţilor fiind de aproximativ 400 de angajaţi. Asemeni situaţiei prin care trece CE Oltenia şi această unitate se confruntă cu o situaţie financiară asemănătoare. Astfel, în aceste zile, conducerea unităţii a reuşit să achite marea parte a salariilor restante pe aprilie şi mai. Datoriile înregistrate la bugetul de stat sunt în valoare de aproximativ 7 miliarde lei vechi, din acestea 500 de milioane reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere. „Problema delicată este aceea că are şi obligaţii la buget de stat de achitat de şapte miliarde lei vechi, dar sunt probleme cu lichidităţile la nivel de CE Oltenia pe parte de venituri. Angajaţii sunt oameni ce au cedat terenuri unităţilor miniere, dar oameni cu probleme sociale”, a declarat Etăgan. În calitatea de pe care o are de preşedinte al Consiliului de Administraţie, Gheorghe Etăgan spune că din cauza greutăţilor ar închide unitatea de prestări servicii. În opinia acestuia situaţia s-ar mai îmbunătăţi dacă contravaloarea totală a serviciilor prestate în valoare de şapte miliarde lei vechi s-ar achita de către CE Oltenia, deşi până la urmă situaţia prin care trece compania este înţeleasă. Până în prezent, din suma datorată, CE Oltenia a achitat aproximativ trei miliarde lei vechi, bani cu care s-au achitat salariile restante. „Avem prestaţii de încasat însă până acum ni s-a achitat aproximativ trei miliarde lei vechi din care am achitat salariile aferente lunilor aprilie-mai şi am ajuns aproape la zi cu plata acestora”, a mai precizat vicepreşedinte FNME. Contractul de prestări servicii către CE Oltenia va expira la finele lunii iulie, însă în următoarele două săptămâni Consiliul de Administraţie va lua o decizie cu privire la viitorul acestei unităţi.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: