spot_img
14.6 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicCE Oltenia, îşi face dreptate!

    CE Oltenia, îşi face dreptate!

    Complexul Energetic Oltenia este iniţiatorul înfiinţării unei asociaţii, în cadrul căreia alături de Nuclearelectrica şi Hidroelectrica să se militeze pentru o legislaţie echilibrată în domeniul energetic. Această asociaţie va lua fiinţă chiar săptămâna viitoare, după spusele managerului Laurenţiu Ciurel. „Va apărea o asociaţie a marilor producători de energie, noi, Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, săptămana viitoare şi care are ca scop militarea pentru o legislaţie echilibrată. Vedeţi şi dumneavoastră că se reduc contracte, se reziliază contracte, dar noi avem un plan de management. Sperăm că momentele de anul trecut să nu mai existe anii viitori”, a declarat Laurenţiu Ciurel, la un post de radio. În ceea ce priveşte situaţia actuală pe piaţa de energie şi prin care este nevoită să treacă CE Oltenia, Ciurel susţine că luna martie a fost una care s-a încheiat bine, în condiţiile în care s-au vândut 880 000 MWh, faţă de 500 000 MWh cât s-a dat anul trecut, în aceeaşi perioadă. Deşi pe piaţa de energie a avut prioritate energia hidro, urmare a hidraulicităţii mari, CE Oltenia a reuşit să funcţioneze la o putere medie de 1200 1300MWh. Luna aprilie va fi în opinia managerului CE Oltenia o lună grea, însă se va funcţiona mult mai bine faţă de aprilie 2013 datorită legislaţiei, activitatea nemaiputând fi oprită. „Aprilie va fi o lună grea, dar termocentralele nu vor mai fi oprite ca anul trecut. Legislaţia ne va permite să funcţionăm cu cateva grupuri de Paşte şi în zilele de 1, respectiv 2 Mai”, a declarat Ciurel.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: