spot_img
13.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 7, 2024
Altele
    AcasăEconomicPeste 5000 de angajaţi din CEO, din nou în stradă

    Peste 5000 de angajaţi din CEO, din nou în stradă

    Sindicatele de la cele patru federaţii reprezentative, participante la negocierea noului contract colectiv de muncă, se pregătesc de noi proteste, acţiuni ce vor avea loc pe parcursul acestei săptămâni. Vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu, a declarat că la solicitarea membrilor de sindicat se vor continua acţiunile de protest. Doleanţele oamenilor se dovedesc a fi imperative pentru liderii de sindicat, în condiţiile în care la şedinţa de negociere de vineri dintre sindicate şi administraţie, sindicatele au respins, din nou, propunerea cu care şefii din CEO au venit la discuţii, aceea de diminuare a anumitor drepturi. În plus, sindicatele s-au arătat revoltate şi de faptul că şedinţa trebuia să aibă loc cu membrii Directoratului, ceea ce nu s-a întâmplat însă. În comunicatul de presă remis, conducerea Federaţiei Univers şi a FNME a precizat că întâlnirile comune, menite să ducă la conservarea drepturilor de natură salarială, vor avea loc doar în prezenţa membrilor Directoratului. La mitingul de protest ce va avea loc, în această săptămână, vor participa peste 5000 de angajaţi din CE Oltenia. Contactat telefonic, vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu a declarat că: „vom depune o nouă adresă la primăria Târgu-Jiu, pentru o nouă acţiune de protest şi nu vom pleca din stradă până când oamenii nu vor obţine drepturile lor. Până nu se va vedea „negru pe alb” că oamenii nu vor pierde, nu vom înceta protestele! Atitudinea administraţiei este în continuare una de diminuare a drepturilor”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: