spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicPrima şedinţă de negociere, amânată   

    Prima şedinţă de negociere, amânată   

    caldaruse-tismana-2Comisia mixtă, sindicate –administraţie, s-a întâlnit ieri pentru a găsi soluţii la problemele cu care se confruntă salariaţii, în această perioadă. Asigurarea cotei de apă, de cărbune, a adaosului lunar sau a echipamentului de protecţie, toate acestea reprezintă doar o parte din revendicările sindicatelor din Univers. După discuţii, s-a decis o nouă întâlnire pentru vineri, când vor fi aduse şi situaţiile financiare ale companiei. marciuc

    În după amiaza zilei de ieri, sindicatele din CE Oltenia s-au întâlnit cu administraţia în cadrul comisiei mixte, discuţiile fiind începute în urma adreselor înaintate de Federaţia Univers. Liderii de sindicat cer soluţionarea problemelor cu care se confruntă salariaţii, de la cota de apă, la adaosul lunar şi echipamentul de protecţie. „Pe ordinea de zi au fost discuţii legate de acordarea cotei de cărbune, adaosul –despre care s-a promis că va creşte de la 250 lei la 350 lei, achiziţionarea echipamentului de protecţie sau a materialelor igienico –sanitare”, a spus Marciuc, înainte de intrarea la negocieri. Din partea Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldăruşe susţine că nu trebuia să se ajungă ca într-o şedinţă de comisie mixtă să se discute de cota de apă. Legat de cota de cărbune, conducerea SMEO susţine că va solicita acordarea unei cantităţi mai mari decât este prevăzut în contractul colectiv de muncă. „Aşteptările salariaţilor sunt justificate şi administraţia ar trebui să se aplece mai mult asupra salariaţilor din Rovinari şi Jilţ, care au muncit chiar şi cu un număr de salariaţi redus, în urma procesului de restructurare. Consider că este anormal să se discute despre apă într-o astfel de şedinţă de comisie mixtă, de asemenea vrem o cotă de cărbune mai mare, după cum şi adaosul ne dorim să fie mai mare decât cel stabilit”, a explicat Gabriel Căldăruşe. 

    Ruşeţ: „vom dezbate toate problemele!”ion-ruset-2

    Deşi nu a dorit să prezinte oferta cu care a venit la negocieri vis-a-vis de drepturile ce se vor negocia, administraţia a dat însă asigurări cu privire la faptul că va fi respectată legislaţia. „Vom dezbate toate probleme ridicate de sindicate şi au loc în contextul în care erau prevăzute aceste întâlniri. Administraţia respectă prevederile contractului colectiv de muncă şi nu vom face rabat de la acestea”, a explicat şeful Departamentului Relaţii cu Comunitatea. S-a decis reluarea discuţiilor vineri, când vor fi aduse şi situaţiile financiare ale companiei. 

     

     

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: