spot_img
11.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomicPrime pentru angajaţii Minprest

    Prime pentru angajaţii Minprest

    Angajaţilor Minprest li se vor da în aceste zile prime în valoare de 60 lei/ angajat, ca urmare a rezervei existente la fondul de salarii. Conducerea unităţii a găsit soluţii şi pentru o parte din angajaţii cărora le-a expirat contractul de muncă, aceştia reluându-şi activitatea începând de săptămâna viitoare.

    Anul 2014 a fost încheiat în condiţii bune pentru administraţie, în condiţiile în care toţi indicatorii planificaţi au fost îndepliniţi în procent de 100%. Analiza economică făcută a demonstrat că s-a realizat o economie la fondul de salarii, fapt ce permite acordarea de prime salariaţilor. „Am realizat o analiză la fondul de salarii prevăzut pentru 2014 şi am constatat că avem o rezervă care ne permite să acordăm o primă de 60 de lei pentru fiecare angajat. Atunci când se va acorda lichidarea angajaţilor, oamenilor li se va da şi prima respectivă”, a declarat şeful Minprest, Gabriel Giorgi.

    Soluţii pentru foştii angajaţi

    Încetarea contractelor de muncă pentru cei 31 de salariaţi a dus la căutarea de soluţii, încât oamenii să nu rămână pe drumuri în prag de iarnă. Directorul unităţii a precizat, în acest sens, că s-au găsit soluţii pentru o parte din angajaţi. „Excepţând pe cei care singuri au solicitat încetarea relaţiilor contractuale cu unitatea noastră, noi am încercat să găsim variante pentru cei care de la începutului anului au rămas pe drumuri. Deja, pentru patru din aceştia am găsit soluţii şi începând cu săptămâna viitoare îşi vor începe activitatea la Minprest”, a mai spus Giorgi. În ceea ce priveşte restul angajaţilor ce funcţionează pe structura de 1568 de salariaţi, şefii unităţii spun că aceştia au siguranţa locurilor de muncă pe acest an.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: