spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicPrime pentru angajaţii UM Sadu

    Prime pentru angajaţii UM Sadu

    Angajaţilor de la Uzina Mecanică Sadu li se vor da prime cu ocazia sfârşitului de an! Declaraţia îi aparţine deputatului social democrat Mihai Weber, acesta declarându-se destul de optimist cu privire la viitorul acestei fabrici de armament.

    În prezent, fabrica de armament se confruntă cu deficienţe legislative, încât nu la toţi angajaţii li se recunoaşte de către Casele de Pensii, grupa de muncă grea. În acest sens, se urmăreşte ca Ministerul Muncii să emită un act normativ, încât reprezentanţii Caselor de Pensii din întreaga ţară să recunoască grupele grele de muncă. Pentru UM Sadu, această recunoaştere ar însemna până la urmă pensionarea a peste 100 de angajaţi ce îndeplinesc condiţiile, dar şi angajarea de tineri în loc. Numirea unui director la Gorj reprezintă o altă problemă, însă sunt voci în rândul autorităţilor care susţin tot mai mult ideea ca uzina să fie condusă în continuare de directorul interimar, Gheorghe Stoica. Sfârşitul de an se anunţă a fi oarecum promiţător, în condiţiile în care sunt şanse mari ca cei peste 900 de angajaţi să primească bonificaţii cu ocazia sfârşitului de an. „Acolo este o problemă mai delicată, însă cred că urmare a rezultatelor care sunt foarte bune pe activitatea desfăşurată este posibil să se acorde prime la sfârşitul de an”, a precizat Mihai Weber. În prezent, la fabrica de armament de la Sadu, producţia se derulează în grafic, contractele de export încheiate cu beneficiarii de peste hotare fiind valabile pentru următorii ani, Guvernul urmând să aloce fonduri consistente pentru retehnologizarea liniilor de fabricaţie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: