spot_img
Altele
    AcasăEconomicPrime pentru mineri

    Prime pentru mineri

    Asemeni energeticienilor şi celor aproximativ 13.000 de mineri din cadrul CE Oltenia li se vor da prime de Ziua Minerului. Deşi în comisia paritară s-a stabilit ca data de acordare a primelor să fie perioada 11-14 august, sindicatele se aşteaptă ca minerii să primească banii mai devreme, pe 10 august.

    Acordarea primelor către mineri va reprezenta un efort financiar substanţial din partea CE Oltenia şi asta ca urmare a faptului că în această lună, perioada când se dau banii coincide cu lichidarea. Dacă anul trecut minerii din CE Oltenia primeau drept primă de ziua lor tichete cadou în valoare de 600 lei, de această dată, în urma negocierii contractului colectiv de muncă s-a stabilit ca valoarea facilităţii acordate să crească la suma de 600 lei, sub formă de bani şi 100 lei, sub formă de tichete cadou. Din punct de vedere al programului de activitate, aici lucrurile nu stau aşa cum se aşteptau minerii. Cu ani în urmă Ziua Minerului era sărbătorită pe data de 6 august, apoi pe data de 15 septembrie sau în jurul acestei date, atunci când în curtea unităţilor miniere se organizau mese festive la ieşirea din schimb. Acum, se pare că situaţia este mai complicată. Vicepreşedintele FNME Gheorghe Etăgan a declarat că se poartă discuţii cu restul liderilor sindicali din Federaţie pentru a stabili dacă se vor mai organiza mese festive sau nu, cu atât mai mult cu cât nu mai este prevăzut în contractul colectiv de muncă actual. „Înainte pentru organizarea meselor festive la ieşirea din schimb se încheiau protocoale, dar era şi o prevedere în contractul colectiv de muncă. În contractul aflat în vigoare nu se mai prevedere nimic în acest sens, plus că puţine mai sunt carierele la care se mai serveşte minerilor masă caldă. Ne vom întâlni cu liderii de sindicat pentru a lua o decizie în acest sens, dacă vom mai organiza sau nu masă festivă la ieşirea din schimb”, a explicat vicepreşedintele FNME Ion Ruşeţ. Cât despre programul de lucru, minerii vor fi liberi pe 15 august, zi declarată nelucrătoare fiind una de sărbătoare naţională, după care pe 16 august vor reveni la lucru.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: