spot_img
20 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEconomicÎşi primesc din drepturi

    Îşi primesc din drepturi

    Mineri şi energeticienii din CE Oltenia au început să primească din nou suplimentul alimentar, prevăzut a se acorda în conformitate cu prevederile din contractul colectiv de muncă. De această facilitate beneficiază minerii ce lucrează în condiţii grele, deosebite şi periculoase, dar şi energeticienii.

    Cei 12 lideri de sindicat grupaţi în jurul Sindicatului Mine Energie Oltenia s-au întâlnit cu administraţia CE Oltenia în luna martie şi au purtat discuţii pe marginea posibilităţii de acordare a suplimentului alimentar, aşa cum era prevăzut în contractul colectiv de muncă. Cum în luna aprilie au fost făcuţi primii paşi în vederea organizării licitaţiei, iată că începând cu aceste zile, minerii ce lucrează în condiţii grele, deosebite şi periculoase, împreună cu energeticienii au început să primească suplimentul alimentar. La nivel de CE Oltenia, suplimentul alimentar se acordă cu o întârziere de peste două luni faţă de data la care ar fi trebuit să se acorde. Acesta se acordă zilnic celor aproximativ 14.000 de mineri şi energeticieni ce lucrează în condiţiile prevăzute, prin rotaţie, alimentele nutritive variind de la iaurt, la caşcaval şi brânză. Contactat telefonic, liderul de sindicat al organizaţiilor grupate în Mine Energie Oltenia, Ion Ruşeţ, a declarat că acum situaţia a revenit la normalitate, prin acordarea acestui drept al minerilor. De reamintit este faptul că împreună cu restul liderilor din Mine Energie Oltenia, Ion Ruşeţ, a avut discutii cu administraţia CE Oltenia pentru urgentarea demersurilor pentru acordarea acestui drept.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: