spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicRecolta de fructe, singura speranță!

    Recolta de fructe, singura speranță!

    Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu, cândva perla judeţului, din punct de vedere al profitului obţinut şi al studiilor realizate în domeniul cercetării, continuă să lupte pentru a supravieţui. Cu datorii la bugetul de stat, într-o societate în care cercetarea este lăsată de izbelişte, conducerea face eforturi mari pentru unitate să supravieţuiască.

    Pentru angajaţii şi conducerea Staţiunii Pomicole, timpurile sunt mai mult decât grele! Într-un sistem în care domeniul cercetării este lăsat de izbelişte, conducerea unităţii târgujiene face eforturi supraomeneşti pentru ca lacătul să nu ajungă pe uşa staţiunii de cercetare. Practic, de la an la an, recoltele obţinute nu sunt altceva decât resursa financiară ce le da posibilitatea să treacă în următorul an. Şi totuşi, în ciuda pasivităţii de care dă dovadă sistemul, colectivul Staţiunii Pomicole Târgu-Jiu a reuşit să înfiinţeze plantaţii de pomi fructiferi cu recolte foarte bune, ce merg până la 30 tone de fructe /hectar. „Avem soiuri rezistente la boli, dispunem de o varietate de soiuri, plantațiile noastre fiind intensive şi supraintensive. Sistemul de irigaţii este cel tip picurare şi la o plantaţie pe cinci ani obţinem între 25și 30 de tone /hectar”, a explicat directorul Ion Călinoiu.

    Fonduri puţine

    Continua lipsă a fondurilor crează sincope în ceea ce înseamnă extinderea unităţii pe plantaţii ecologice. „Unitatea noastră se poate extinde, însă ne confruntăm cu o lipsă a fondurilor, în investiţii. Pentru o plantaţie se investeşte peste 50000 de lei, iar noi nu avem fonduri”, a mai spus Ion Călinoiu. Şi totuşi, în ciuda condiţiilor vitrege, conducerea unităţii se gândeşte la înfiinţarea de noi pepiniere, cum ar fi cele de nuci altoiţi. Chiar şi în aceste condiţii vitrege, Călinoiu consideră că şi în judeţul Gorj se poate dezvolta o agricultură performantă. Staţiunea Pomicolă Târgu-Jiu înregistrează datorii la bugetul de stat de câteva miliarde, promisiunile făcute cu privire la preluarea ei de către Universitatea Brâncuşi, dovedindu-se până acum doar promisiuni de campanie.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: