spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăEconomicAu renunţat la grevă! Sediul CEO rămâne la Gorj

    Au renunţat la grevă! Sediul CEO rămâne la Gorj

    protocolAngajaţii CEO au renunţat la greva foamei! Membrii Consiliului de Supraveghere au primit propunerea Directoratului companiei de a reveni asupra deciziei de mutare a sediului Complexului la Bucureşti. Cu toate acestea, protestatarii au susţinut şi semnarea unui protocol cu administraţia în acest sens, ei neavând încredere în echipa de negocieri a companiei.

    După aproape o săptămână, cei 19 salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia au ieşit, aseară, din greva foamei, sleiţi de puteri şi cu sănătatea afectată după zile întregi de înfometare şi de dormit în frig prin maşini. Aceştia au spus că membrii Consiliului de Supraveghere au primit propunerea Directoratului companiei de a reveni asupra deciziei de mutare a sediului Complexului la Bucureşti. Cu toate acestea, protestatarii au susţinut şi semnarea unui protocol cu administraţia în acest sens, ei neavând încredere în echipa de negocieri a companiei. Pe 29 februarie, Adunarea Generală a Acţionarilor a Complexului Energetic Oltenia urma să supună la vot mutarea sediului CEO la Bucureşti, dar acest punct ar fi fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei, susţin unele surse. “A fost semnat un protocol cu administraţia CEO, cu directorul Laurenţiu Ciobotărică. Eu nu mai cred acum că pe 29 februarie, la şedinţa AGA, se va mai pune în discuţie mutarea sediului. Nu după tot ce s-a întâmplat. Nu cred că îşi va permite AGA să facă altfel, dacă Consiliul de Supraveghere va renunţa la mutarea sediului”, a declarat Gabriel Bălăceanu, unul dintre liderii de sindicaţi aflaţi în greva foamei, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia. “Nu mai rezistam. Un coleg a fost de două ori la spital, medicii spunându-i să renunţe, altfel, boala de care suferea i se agrava. Să sperăm că sacrificarea noastră nu a fost în zadar şi că pe 29 februarie acţionarii nu vor vota mutarea. Mutarea sediului ar însemna declinul companiei, fie prin insolvenţă, fie prin privatizare”, a mai spus unul dintre angajaţii Complexului care au stat aproape o săptămână în greva foamei.

    Tensiuni şi mitinguri

    Precizăm, că zilnic, medicii Ambulanţei Gorj au intervenit la CEO pentru a le acorda îngrijiri protestatarilor, salariaţii leşinând unul câte unul. Tensiunile la CEO s-au intensificat mult în ultimele zile în această companie. Un membru al Directoratului, Ion Petroniu, a demisionat, iar un altul a anunţat că vea să plece, nemaifăcând faţă presiunilor la care este supus. Liderul PNL Gorj, Dan Vâlceanu, s-a aflat şi el până aseară în greva foamei, nemulţumit că Directotarul CEO nu retrage decizia de a muta sediul la Bucureşti, iar ministrul Energiei nu ia o poziţie corectă faţă de situaţia companiei. În încercarea de a stopa mutarea sediului la Bucureşti, liderii PSD Gorj anunţaseră sâmbătă că organizau pentru ziua de joi, un miting cu 10.000 de oameni, fiind al doilea miting împotriva mutării sediului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: