spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăEconomicRevendicări şi pichetări

    Revendicări şi pichetări

    Cei 180 de delegaţi întruniţi la Consiliul de Coordonare al FNME au elaborat o listă de revendicări, nemulţumiri care în situaţia în care nu se va ajunge la un punct comun în negocieri vor duce la organizarea de pichetări şi proteste, ce vor avea loc în perioada 23-27 ianuarie.

    Prima revendicare este legată de contractul colectiv de muncă, mai exact există dorinţa sindicatelor de a încheia cu administraţia un act adiţional pe 2014, cu privire la drepturile salariaţilor. Această doleanţă constă şi în solicitarea sindicatelor ca administraţia să prezinte bugetul CE Oltenia pe 2014. Legea Minelor se află şi ea ca act normativ în atenţia conducerii FNME, iar cu sprijinul unor parlamentari de pe colegiile unde există activitate minieră, se doreşte modificarea textului de lege. Potenţialii europarlamentari pot ajuta şi ei acest sector de activitate, după cum a declarat vicepreşedintele FNME, Dumitru Pârvulescu, prin faptul că pot contribui la realizarea strategiei pe termen mediu şi lung, în domeniul minier şi energetic. Includerea Complexului Energetic Oltenia şi Hunedoara pe lista companiilor din Ordonanţa 37, privind venitul de completare este o altă dorinţă a liderilor FNME. Modificarea legislaţiei privind contractul colectiv, calcularea pensiilor pentru angajaţii de la Uraniu, nemulţumirile salariaţilor de la Cernavodă, toate acestea sunt alte revendicări stabilite la Consiliul de Coordonare al FNME. Nu trebuie omis nici faptul că se doreşte ca la nivel de Departament al Energiei să fie numit un secretar de stat în domeniul resurselor minerale şi în cel al sistemului energetic. Alături de lista de revendicări, liderii FNME au mai stabilit şi un program de acţiuni de protest. Astfel, în perioada 13-20 ianuarie vor avea loc negocieri la nivelul sindicatelor, iar între 23-27 ianuarie va avea loc pichetarea timp de două ore a tuturor sediilor de companii, la care FNME are sindicate, în situaţia în care nu se vor ajunge la puncte de vedere comune în negocieri. „Pe 27 ianuarie, Colegiul Director al FNME va stabili detalii legate de marşul de protest”, a mai precizat Dumitru Pârvulescu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: