spot_img
14.4 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăEconomic CEO riscă să fie "rupt" în bucăţi

    CEO riscă să fie „rupt” în bucăţi

    Complexul Oltenia, trebuie să recunoaştem, nu funcţionează foarte bine! Declaraţia îi aparţine preşedintelui SME Oltenia, Gabriel Căldăruşe, acesta trăgând un semnal asupra faptului că în situaţia lipsei mixului energetic, se impune o nouă reorganizare în CE Oltenia.

    Tensiunile create în procesul de negociere, greutăţile cu care se confruntă CE Oltenia pe piaţa de energie, dar şi lipsa unei implicări pe linie legislativă, în vederea promovării unor acte normative care să ajute compania, toate acestea au ascuţit spiritele în companie. Sunt tot mai multe voci sindicale ce susţin că situaţia în complexurile energetice era mult mai bună atunci când aceste entităţi funcţionau independent. Se pare că la această concluzie ar fi ajuns şi factorii responsabili din Ministerul Energiei, ideea funcţionării separate a complexurilor energetice dovedindu-se a fi tot mai agreată. La Acces Tv, preşedintele sindicatului SME Oltenia, Gabriel Căldăruşe, a făcut o retrospectivă a rolului pe care sindicatele l-au avut atât în 2004, cât şi în perioada anilor 2009 -2012 pentru a se înfiinţa Complexul Oltenia. „În 2004, am participat la cea mai mare grevă, să nu intrăm în complexurile energetice. În 2011, tot sindicatele au militat pentru a se forma această structură”, a spus Căldăruşe. Fără a evita să dea declaraţii, Căldăruşe şi-a spus opinia cu privire la situaţia actuală din complex, acesta considerând că este nevoie, în lipsa unui mix energetic, de o reorganizare în CEO. Cel mai bun lucru este să facă parte din altă structură economică, împreună cu partea hidro, să fie mix-ul energetic funcţional pe piaţă. Noi suntem solidari, însă trebuie să recunoaştem, lucrurile nu merg bine”, a mai declarat liderul de sindicat din SME Oltenia. Acesta a luat în discuţie şi situaţia în care mix-ul energetic va deveni un simplu vis al politicienilor. În acest caz, Căldăruşe a precizat că: „dacă nu se face mix-ul, va fi nevoie de o nouă reorganizare în Complexul Oltenia, pe fostele structuri economice”. Concret, acest lucru nu înseamnă decât o revenire la forma de funcţionare a complexurilor, independent, urmând a rămâne pe piaţa de energie cine face faţă la preţurile impuse. Se pare că această idee de revenire pe vechile structuri este şi în atenţia lui Laurenţiu Ciurel, managerul amintind acest lucru chiar la întâlnirea cu sindicatele.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: