spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicSe caută manager la UATA

    Se caută manager la UATA

    Consiliul Local Motru a scos la concurs postul de manager la Uzina de Termoficare Motru. Competiţia va avea loc pe data de 11 iulie, la concurs fiind aşteptaţi să participe toţi care îndeplinesc condiţiile stabilite de comisia de examinare, respectiv 10 ani vechime, în câmpul muncii şi o vechime de minim cinci ani pe funcţie de conducere. Pe lângă aceste două condiţii, nu trebuie omis nici faptul că cel care aspiră la funcţia de manager la UATA Motru trebuie să aibă studii superioare tehnice, de lungă durată. Secretara comisiei de examinare, Tatiana Murgilaş a declarat că înscrierile au început din data de 14 iunie şi se vor încheia pe patru iulie. Comisia este formată din cinci persoane, doi reprezentanţi din Consiliul de Administraţie a UATA, doi consilieri locali şi un reprezentant al primăriei, respectiv un jurist. Cât despre examenul de ocupare a postului de manager la UATA, acesta va consta în două probe, cea scrisă şi cea de susţinere a proiectului de management, tema dată fiind „Strategia de Dezvoltare a SC UATA, pe termen scurt, mediu şi lung”. Primarul Municipiului Motru, Dorin Hanu a precizat că doreşte ca acest concurs să fie unul corect, în care candidatul cel mai bine pregătit să devină manager la UATA. Uzina de Termoficare a rămas fără director după ce Ilie Schintee a preferat să se reîntoarcă la vechiul său loc de muncă, în cadrul SNLO. În ultimii ani, uzina, singurul agentul termic din municipiul Motru a început să se confrunte cu probleme financiare, în special ca urmare a faptului că locatarii refuză să achite datoriile la asociaţie. UATA are de recuperat peste 3 milioane de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: