spot_img
15 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicSe lucrează pe final de an la CEO

    Se lucrează pe final de an la CEO

    Angajații Complexului Energetic Oltenia (CEO) nu vor avea multe libere pe final de an. Este vorba, în principal, de personalul din producție. Aici se va lucra aproape normal, pentru a asigura livrările de cărbune și permanența în ceea ce privește funcționarea grupurilor energetice.

    Cel mai probabil, doar personalul indirect productiv și cel TESA vor avea zile libere mai multe, respectiv 25 și 26 decembrie de Cărciun și 31 decembrie și 1 ianuarie de Anul Nou. Măsura ca o parte a salariaților să fie programați la serviciu pe final de an este luată ca urmare a nevoii stringente de cărbune și a faptului că termocentralele trebuie să producă energie electrică pentru Sistemul Energetic Național, dar și pentru onorarea contractelor încheiate anul trecut cu diferiți beneficiari. Pe lângă personalul din producție, va mai lucra personalul de la pază, evacuare ape sau livrări cărbune.

    La nivelul Sistemului Energetic Național se estimează în perioada Crăciunului și a Anului Nou o creștere a cererii de energie, ca urmare a creșterii consumului. În perioada sărbătorilor se întâmplă de fiecare dată acest lucru, având în vedere că foarte multă lume este acasă și multe echipamente sunt puse în funcțiune. Este de amintit și că angajații care vor lucra în zilele libere de la stat vor fi plătiți mai bine. Prin urmare, nu este exclus ca unii mineri și energeticieni să prefere să lucreze de Crăciun și de Anul Nou, pentru a avea venituri mai mari la final de lună.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: