spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăEconomicSindicatele nu renunţă la concediul de aşteptare

    Sindicatele nu renunţă la concediul de aşteptare

    Mulţumiţi de promovarea ordonanţei privind reeşalonarea la plată a datoriilor, reprezentanţii Federaţiei Naţionale Mine Energie(FNME) consideră că importantă este apariţia în Monitorul Oficial a actului normativ, mai exact data de aplicare a textului de lege. Vicepreşedintele FNME, Gheorghe Etăgan a declarat că de îndată ce se vor apărea normele metodologice, se va întocmi dosarul de solicitare a reeşalonării, care constă în îndeplinirea mai multor condiţii şi depunerea unor situaţii.

    „Ordonanţa prevede întocmirea unor formalităţi, trebuie aprobarea AGA, certificatul de atestare fiscală, certificatul constatator, fluxurile financiare, situaţia garanţiilor. Sunt multe documente care se vor depune la dosar, dar cel mai delicat lucru este acela că o să trebuiască plătite obligaţiile curente la zi, separate de eşalonarea acceptată. Dacă nu se respectă această condiţie, cade eşalonarea”, a mai precizat vicepreşedintele FNME. Reprezentantul FNME consideră că trebuie insistat în continuare pe lângă beneficiari pentru a achita restanţele avute la SNLO, în special la Complexul Craiova care datorează peste 1000 de miliarde de lei vechi, la CET-uri dar şi la Regia de Activităţi Nucleare şi Apă Grea.

    Etăgan: „la vot o să răspundem cu aceeaşi monedă”

    În ceea ce priveşte ordonanţa privind concediul de aşteptare, Etăgan este indignat de faptul că trebuie dusă în continuare o luptă de lămurire cu guvernanţii, „care nici până în prezent nu au priceput ce înseamnă concediul de aşteptare”. „Atât de bine este informat premierul Boc şi atât de serioşi sunt Ministrul Muncii şi al Economiei, mai ales Ariton care a încheiat un protocol şi care avea obligaţie morală, dar şi de serviciu să rezolve această problemă a concediului de aşteptare” , a mai declarat vicepreşedintele liderilor de sindicat. Etăgan a reamintit faptul că prin protocolul semnat cu Ministrul Economiei s-a aprobat un program de restructurare şi care prevedea acest concediu de aşteptare. Deranjat de indiferenţa guvernanţilor faţă de această problemă stringentă pentru mineri, aprobarea concediului de aşteptare, vicepreşedintele FNME le transmite politicienilor că „vine votarea şi o să le răspundem cu aceeaşi monedă”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: