spot_img
Altele
    AcasăEconomicSindicatele din "Univers", la un pas de proteste

    Sindicatele din „Univers”, la un pas de proteste

    În următoarele zile, liderii Federaţiei Univers se vor întâlnii cu reprezentantii Guvernului pentru a discuta pe marginea situatiei grele prin care trece Complexul Energetic Oltenia, pe piaţa de energie. Demersuri pentru soluţionarea problemelor din Complexul Oltenia din punct de vederea al greutatii de încasare a datoriilor vor iniţia şi autoritaţile judetene, preşedintele Consiliului Judetean Ion Calinoiu urmand, ca alaturi de prefectul judetului Alin Văcaru, să poarte discutii în acest sens.

    Discuţiile cu privire la salvarea Complexului Energetic Oltenia de vitregiile de pe piaţa de energie ar trebui să se reia in aceste zile, cu atât mai mult cu cât preşedintele comisiei constituite in acest sens este chiar premierul şi deputatul de Gorj,Victor Ponta. La finalul ultimei intâlniri cu premierul Ponta, la care au fost convocaţi toţi factorii responsabili din sistemul energetic, deputatul de Gorj a decis înfiinţarea unei comisii care să monitorizeze şi aplice prevederile legale privind guvernanţa corporativă în companiile de stat. De la finalul lunii iulie si până la urmatoarea întâlnire ce ar trebui sa aibă loc în perioada 20-21 august , membrii comisiei ar trebui să analizeze indicatorii financiari ai societăţilor care au deja management privat, inclusiv cauzele rezultatelor negative, în aceasta analiză intrand si Complexul Energetic Oltenia. În paralel cu aceste demersuri făcute de administartia CE Oltenia, sindicatele din Univers au făcut şi ele actiuni, ce converg spre acelaşi scop, salvarea companiei şi a locurilor de muncă. În cadrul emisiunii „Punctul pe I”, prim-vicepreşedintele Federaţiei Univers, Ion Ruşeţ, şi-a arătat încă odată îngrijorarea cu privire la situaţia grea prin care trece Complexul Oltenia, în special pe piaţa de energie. Acesta susţine că situaţia poate lua o întorsătură dură în cazul în care nu se realizează modificările legislative promise la discuţiile avute cu factorii responsabili din Ministerul Economiei şi Energiei. Acesta susţine că, dacă nici la şedinţa din urmatoarele zile, nu se va modifica legislaţia, încât CE Oltenia să nu mai fie vitregită pe piaţa de energie, atunci reacţia sindicatelor se va vedea. Concret , întrebat daca vor fi proteste , Ion Ruşeţ a răspuns afirmativ. „Reacţia sindicatelor va fi una dură! Nu avem altă cale! S-a dat un termen de modificare a legislaţiei, încât să nu mai existe discriminări, ci o concurenţă corectă. Dacă nu se va rezolva nimic, înseamnă că am vorbit degeaba”, a precizat Ion Ruşeţ. Întrebat cu privire la valabilitatea declaraţiilor făcute la adresa Ministrului Energiei, Răzvan Nicolescu, cu privire la faptul că acesta ar putea face parte din categoria „băieţilor deştepţi”din energie, liderul de sindicat a ţinut să declare că: „Am avut o discuţie interesantă cu Ministrul Energiei, iar “băieţii deştepţi” au conexiuni în ministere. Nu am o dovadă în afară de discuţiile purtate şi pe care le consider de bună credinţă, dar …dacă lucrurile nu se îndreaptă pentru CE Oltenia, înseamnă că cele precizate de mine sunt corecte”. În aceste zile , Copmplexul Oltenia a livrat in Sistemul Energetic National până in 1600MWh , datorita hidraulicităţii mari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: