spot_img
15.4 C
Târgu Jiu
marți, mai 21, 2024
Altele
    AcasăEconomicSNLO a îndeplinit obiectivele impuse de FMI

    SNLO a îndeplinit obiectivele impuse de FMI

    Activitatea companiilor de stat va fi din nou analizată de delegaţia Fondului Monetar Internaţional, cu ocazia vizitei pe care o va face începând cu aceste zile, în România. În ceea ce priveşte SNLO, directorul general Daniel Burlan a precizat că societatea şi-a realizat la finele anului 2011 toate obiectivele stabilite de către delegaţie, pe parcursul anului trecut.

    Aflată sub monitorizarea FMI, conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului a reuşit la sfârşitul anului precedent să aducă la îndeplinire toate condiţiile impuse de către delegaţia condusă de Jeffrey Franks. „SNLO a fost monitorizată de FMI. La sfârşitul anului trecut, societatea a înregistrat un profit de 70 milioane lei, şi-a achitat datoriile la bugetul de stat. E o societate ce a realizat programul de restructurare, aveam termen luna martie a acestui an, dar noi l-am făcut în decembrie. Practic, toate ţintele au fost atinse”, a mai declarat directorul general al SNLO, Daniel Burlan, pentru Acces Tv.

    Companiile de stat, în atenţia FMI

    Şeful delegaţiei FMI în România, Jeffrey Franks, este aşteptat să vină în aceste zile în ţară, pentru a face o nouă evaluare a paşilor parcurşi de către România. În ceea ce priveşte companiile de stat, activitatea acestor societăţi se va afla din nou în atenţia delegaţiei FMI. „Delegaţia FMI va analiza fiecare societate în parte iar acest lucru se face şi la societăţile care au înregistrat profit în 2010. Monitorizarea se face şi pentru întărirea disciplinei financiare. La noi, monitorizarea se va face şi pentru Complexul Energetic Oltenia, pentru că în scrisoarea de intenţie cu FMI este stabilit ca în anul 2012 să funcţioneze CE Oltenia”, a mai precizat directorul general Daniel Burlan.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: