spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicSoluţii pentru expropriaţi

    Soluţii pentru expropriaţi

    Conducerea Minprest încearcă să găsească soluţii pentru preluarea celor aproximativ 350 de persoane care ar fi trebuit să fie angajate în unitate de la 1 august. La „Punctul pe I”, directorul general adjunct Alin Văcaru a declarat că va încerca să facă demersuri către oficialii din Ministerul Energiei încât în urma aprobării bugetului să vadă care sunt şansele de înfiinţare a unei societăţi la care Minprest să fie acţionară şi care să prea personalul în cauză.

    Chiar dacă legislaţia pune piedici, conducerea Minprest a iniţiat împreună cu reprezentanţii CE Oltenia o serie de demersuri în vederea găsirii unor soluţii pentru cele aproximativ 350 de persoane ce ar fi trebuit angajate de la 1 august în cadrul unităţii de prestări servicii. Aşa se face că mâine, directorul general adjunct, Alin Văcaru va participa la o serie de discuţii cu reprezentanţii Ministerului Energiei, dar şi cu alţi factori responsabili pentru a vedea care sunt şansele ca în urma aprobării bugetului să se poată înfiinţa o societate la care Minprest să fie acţionară, dar care să preia personalul rămas pe drumuri. „Facem demersuri pentru a obţine o derogare şi pentru a prelua acei salariaţi, cu servicii cu tot. Avem o propunere şi vom purta discuţii pentru ca Minprest să înfiinţeze o firmă la care să fim acţionari, însă, va trebui să aflăm dacă legislaţia ne permite”, a declarat Alin Văcaru la „Punctul pe I”. Deşi situaţia este una destul de complicată din punct de vedere al respectării legislaţiei, Alin Văcaru susţine că memorandumul trebuie să fie atât de bine fundamentat încât să-i convingă pe reprezentanţii ministerelor cu privire la gravitatea situaţiei în care se află aceşti expropriaţi. „Situaţia este greoaie iar memorandumul trebuie bine fundamentat. Trebuie explicat faptul că în CE Oltenia situaţia este deosebită iar aceşti oameni sunt de fapt cei care au cedat terenuri la companie. Trebuie găsite soluţii şi sunt sigur că se vor găsi”, a mai spus directorul general adjunct Alin Văcaru. Acesta a solicitat ajutorul şi parlamentarilor PSD Mihai Weber şi Camelia Khraibani.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: