spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEconomicStoparea lucrărilor la hidrocentralele de pe Defileu, pericol pentru gorjeni

    Stoparea lucrărilor la hidrocentralele de pe Defileu, pericol pentru gorjeni

    Primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, Constantin Bobaru, consideră că lucrările pe Defileul Jiului trebuie să continue, chiar dacă Hidroelectrica a intrat în insolvenţă printr-o decizie irevocabilă a Curții de Apel București. O opinie asemănătoare are şi preşedintele PNL Gorj, Dian Popescu, care susţine că de îndată ce situaţia se va clarifica la Hidroelectrica, investiţiile vor continua.

    Invitat la Acces Tv, primarul oraşului Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, a tras un semnal de alarmă, precizând că lucrările pe Defileul Jiului, la cele două Hidrocentrale trebuie să continue şi asta pentru că renunţarea la investiţii ar putea crea probleme comunităţii din Sadu. „Trebuie continuate lucrările la Bumbeşti-Jiu. Se poate întâmpla oricând o nenorocire. Se face o acumulare necontrolată, stadiul de realizare al lucrărilor este destul de avansat, să nu mai vorbim de chiuveta lacului. Vor trebui oricum făcute”, a declarat Constantin Bobaru la Punctul pe I. Acesta consideră că lucrările de investiţii la hidrocentrale şi baraj trebuie să continue şi pentru un alt motiv , și anume intrarea lor în conservare ar costa compania, aflată în insolvență mult mai mult. În prezent, CTH Curtişoara este realizată în proporţie de 80%, problema cea mai mare reprezentând-o lacul de acumulare de la Bumbeşti-Jiu, care are o capacitate de 300 mil. metri cubi şi ale cărui lucrări sunt finalizate doar în proporție de 60%. „Centralele de la Dumitra şi Bumbeşti-Jiu sunt într-un procent mare de realizare iar conservarea lor costă mult”, a mai susţinut primarul oraşului. Cum Hidroelectrica se află în insolvenţă prin decizia irevocabilă a Curţii de Apel Bucuresti, edilul consideră că în situaţia în care nu se mai pot continua lucrările, ele pot fi finalizate în urma încheierii unui parteneriat public-privat, cu un investitor interesat.. „Este o decizie grea, dar Guvernul va găsi soluţii pentru a continua într-un fel lucrările. Aceste lucrări se pot face şi printr-un parteneriat public-privat iar eu nu cred să nu fie persoane interesate de aceste lucrări. O astfel de centrală motivează, energia este cea mai scăzută ca preţ”, a mai spus primarul Constantin Bobaru.

    Dian Popescu: „Lucrările vor continua”

    Încrezător în finalizarea investițiilor de pe Defileul Jiului este şi președintele PNL Gorj, Dian Popescu, care consideră că odată cu clarificarea situaţiei la Hidroelectrica, lucrările de investiţii vor continua. La întâlnirea de acum doua săptămâni, lichidatorul judiciar al companiei a dat asigurări cu privire la faptul că lucrările la hidrocentralele Dumitra şi Bumbești-Jiu încep la finele acestei luni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: